Concurenții electorali care cad sub incidența prevederilor art. 13 alin. (3) trebuie să-și suspende activitatea în funcția pe care o dețin

  • 19.09.2019
  • 1843
  • 0

 

Comisia Electorală Centrală atrage atenția candidaţilor înregistraţi la funcția de consilier local și/sau la funcția de primar, care cad sub incidenţa prevederilor art. 13 alin. (3) din Codul electoral, să-şi suspende activitatea în funcţia pe care o deţin.

În acest context, ei vor prezenta organului electoral care i-a înregistrat în calitate de concurenți electorali documentele (ordinul, dispoziția, hotărîrea etc.) care probează faptul suspendării acestora din funcția deținută pe perioada campaniei electorale, într-un termen de cel mult 3 zile de la data adoptării hotărîrii de înregistrare a acestora.

Din momentul înregistrării lor în calitate de concurenţi electorali, îşi suspendă activitatea persoanele care, în virtutea funcţiei pe care o deţin, nu au dreptul să fie membri ai partidelor sau ai altor organizaţii social-politice, precum şi persoanele cu înaltă funcţie de răspundere:

a) viceprim-miniştrii, miniştrii şi viceminiştrii, membrii din oficiu ai Guvernului;

b) conducătorii autorităţilor publice centrale;

c) preşedinţii şi vicepreşedinţii raioanelor;

d) primarii şi viceprimarii;

e) pretorii şi vicepretorii.  

Amintim că astăzi, 19 septembrie 2019, este ultima zi pentru depunerea dosarelor candidaților la funcția de consilier local și/sau la funcția de primar în cadrul alegerilor locale generale din 20 octombrie 2019.