Membrii Comisiei Electorale Centrale au avut o întrevedere cu noua directoare a Biroului pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR), Maria Telalian

  • 20.03.2025
  • 275
  • 0

Membrii Comisiei Electorale Centrale au avut o întrevedere cu directoarea Biroului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR), Maria Telalian, aflată într-o vizită de lucru în Republica Moldova. Maria Telalian a fost însoțită de Peter Mossop, consilier special și reprezentant al directorului la Viena, Konstantine Vardzelashvili, șef al Departamentului de democratizare și Ulvi Akhundlu, șef adjunct al Departamentului electoral.

În cadrul discuțiilor, membrii CEC au apreciat înalt interesul manifestat de către ODIHR pentru organizarea și desfășurarea alegerilor în Republica Moldova, precum și deschiderea prin oferirea suportului necesar și a expertizei în procesul de perfecționare a legislației naționale electorale în conformitate cu standardele internaționale. Angelica Caraman, Președinta CEC, a remarcat suportul ODIHR în monitorizarea alegerilor din țara noastră și sprijinirea inițiativelor legislative în domeniul electoral. În context, au fost trecute în revistă principalele constatări și recomandări ce se conțin în Raportul ODIHR privind alegerile prezidențiale și referendumul republican constituțional din 20 octombrie 2024.

La rândul său, directoarea ODIHR a asigurat CEC de întreaga asistență în procesul de perfecționare a legislației electorale în conformitate cu angajamentele asumate față de OSCE, dar și cu alte obligații și standarde internaționale privind desfășurarea unor alegeri democratice. Totodată, a reiterat angajamentul Biroului de a susține Republica Moldova în desfășurarea următoarelor alegeri și consolidarea statului de drept.