Proiectul Programului Strategic al CEC pentru anii 2024-2026 este propus spre consultări publice

  • 29.02.2024
  • 872
  • 0

Comisia Electorală Centrală propune spre consultări publice proiectul Programului Strategic al CEC pentru anii 2024-2026.

Scopul urmărit prin implementarea Programului strategic constă în ridicarea eficienței în activitatea Comisiei Electorale Centrale și, nu în ultimul rând, sporirea credibilității sale în mediul tuturor actorilor implicați în diversele procese electorale.

Documentul de planificare strategică include analiza și evaluarea situației actuale, impactul activităților strategice stabilite pentru perioada anterioară, factorii de risc, valorile cheie, obiectivele și acțiunile strategice pe care Comisia și le-a propus spre realizare până în anul 2026. De asemenea, proiectul cuprinde și activitățile nerealizate prevăzute de Planul strategic pentru anii 2020-2023, dar care își mențin actualitatea.

La elaborarea planului s-a ținut cont inclusiv de documentele de politici publice, cum ar fi: Strategia securității naționale a Republicii Moldova, Programul național de integritate și anticorupție pentru anii 2024-2028 și Planul de acțiuni pentru implementarea acestuia, Programul de accelerare a egalității de gen în Republica Moldova pentru anii 2023-2027 și Planul de acțiuni pentru implementarea acestuia, Programul de promovare și asigurare a egalității între femei și bărbați în Republica Moldova pentru anii 2023-2027 și Planul de acțiuni pentru implementarea acestuia, Planul național de acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere pentru anii 2023-2027, Planul național de acțiuni pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană pe anii 2024-2027.

Observațiile, sugestiile și propunerile cu valoare de recomandare asupra acestui proiect pot fi trimise până la data de 14 martie 2024, inclusiv, la adresa poștală: str. Vasile Alecsandri, nr. 119, mun. Chișinău sau la una dintre adresele de e-mail: info@cec.mdcristina.angheli@cec.md.

Proiectul Programului Strategic al CEC pentru anii 2024-2026 poate fi consultat pe pagina web oficială a Comisiei www.cec.md, rubrica „Cadrul normativ”, subrubrica „Transparența decizională” – „Procesul decizional”, punctul 8 (anul 2024) sau accesând direct linkul: https://a.cec.md/ro/procesul-decizional-3379.html.