Comisia Electorală Centrală este preocupată de organizarea și desfășurarea alegerilor în condițiile pandemiei provocată de infecția cu virusul COVID-19

  • 06.08.2020
  • 2463
  • 0

Comisia Electorală Centrală (CEC), fiind organ de stat înființat pentru realizarea politicii electorale, în contextul situației epidemiologice existente, elaborează planuri și proceduri pentru a asigura buna organizare și desfășurare a alegerilor, protejând, concomitent, alegătorii, funcționarii electorali, candidații și alți actori implicați în procesul electoral.

În acest context, CEC a elaborat proiectul Instrucțiunii cu privire la măsurile de prevenire a infecției COVID-19 în perioada electorală. Documentul a fost remis, pentru avizare conform competențelor funcționale, Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică.

Instrucțiunea reprezintă un plan de acțiuni care reflectă modul în care CEC va administra alegerile locale noi din 6 septembrie 2020 și cele pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 1 noiembrie 2020, în contextul valabilității regulilor de protecție și altor dispoziții emise de autorități, având ca scop optimizarea și uniformizarea aplicării procedurilor electorale ce țin de organizarea, amenajarea și dotarea localurilor secțiilor de votare cu materiale și utilaje necesare desfășurării votării în condiții de pandemie, asigurarea funcționarilor electorali și a alegătorilor cu echipamente de protecție.

Astfel, CEC invită părțile interesate să înainteze, până la 15 august 2020, comentarii și propuneri pe marginea documentului. Acestea urmează să fie expediate către info@cec.md.