O delegație a Comisiei Electorale Centrale se află într-o vizită de studiu în Georgia

  • 20.07.2022
  • 3382
  • 0

O delegație a Comisiei Electorale Centrale (CEC) și a Centrului de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE), condusă de  președinta CEC, Angelica Caraman, efectuează, în perioada 19 - 20 iulie, o vizită de studiu în Georgia.

Pe parcursul a două zile, participanții au prezentat principalele realizări și provocări în următoarele domenii: digitalizarea proceselor electorale, asigurarea legalității și transparenței finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale, promovarea egalității de gen în procesele electorale, reforma electorală, organizarea instruirii subiecților electorali. Astfel, vizita are drept obiectiv consolidarea cunoștințelor oficialilor electorali, în vederea perfecționării legislației electorale și preluarea bunelor practici în materie electorală.

Vizita a debutat cu o întrevedere cu Președintele Comisiei Electorale Centrale din Georgia, Giorgi Kalandarishvili, alți membri ai Comisiei precum și cu managerii unor departamente de resort din cadrul autorității electorale. Partea georgiană a vorbit despre implementarea proiectului pilot digitalizarea proceselor electorale și a făcut o prezentare a tehnologiilor utilizate: echipamente pentru verificarea/autentificarea alegătorilor, mașini pentru numărarea electronică a rezultatelor votării. De asemenea, oficialii georgieni au prezentat aplicația online ”contestații electorale”. Președinta CEC, Angelica Caraman a mulțumit colegilor georgieni pentru oportunitatea oferită și deschiderea manifestată.

Un alt subiect de interes, l-a reprezentat constituirea și asigurarea activității organelor electorale cu statut permanent în Georgia. În acest sens, reprezentanții CEC s-au întâlnit cu conducerea Consiliul Electoral de Circumscripție Krtsanisi. Reamintim că, potrivit propunerilor de modificare a legislației electorale, înaintate de către CEC în Parlamentul Republicii Moldova, se urmărește și permanentizarea activității consiliilor electorale de circumscripție de nivelul al doilea.

Delegația CEC Moldova mai are planificată și o ședință comună cu reprezentanții principalelor organizații ale societății civile din Georgia, specializate în observarea alegerilor, perfecționarea legislației electorale și garantarea egalității de gen.

Evenimentul este organizat cu suportul Consiliului Europei (CoE) și reprezintă o continuare a schimbului de experiență, inițiat în cadrul atelierului regional, cu tema „Soluții digitale în procesele electorale: noile orientări ale Consiliului Europei privind utilizarea tehnologiei informației și comunicațiilor (TIC) în procesele electorale în statele membre ale CoE”. Reamintim că acesta a fost desfășurat online, la data de 20 mai 2022, cu participarea reprezentanților autorităților electorale din Moldova, Georgia, dar și experți din partea CoE.

De menționat că, autoritățile electorale din Georgia și Republica Moldova au semnat, în anul 2012, un Memorandum de Înțelegere.