Prezența la vot către ora 13:00: Circa 685 mii de alegători și-au exercitat dreptul la vot

  • 20.10.2024
  • 1367
  • 0

Comisia Electorală Centrală (CEC) prezintă informații actualizate către ora 13:00 despre procesul de votare în cadrul referendumului republican constituțional și alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova, care se desfășoară astăzi.

Până la această oră și-au exercitat dreptul la vot circa 685 de mii de alegători. În secțiile de votare deschise în străinătate au votat, până la această oră, peste 67 mii de alegători. În cele 30 de secții de votare constituite pentru cetățenii cu drept de vot din localitățile din stânga Nistrului, au votat peste 6 600 de alegători.

Până la ora 13:00, în străinătate, la acest moment sunt operaționale toate secțiile de votare constituite în Europa și Asia. La ora 14:00, se vor deschide cele 22 de secții de votare din Statele Unite ale Americii și Canada.  Conform informațiilor sistematizate de la consiliile electorale de circumscripție electorale, până la ora 12:00, prezentându-se la secțiile de votare, au semnat în listele electorale pentru recepționarea buletinului de vot pentru referendumul republican constituțional 442 331 de persoane. Rata preliminară de participare la referendum este de 16,14%.

În contextul în care pe rețelele sociale apar tot mai multe fotografii ale alegătorilor cu buletine de vot completate, CEC atrage atenția la următoarele aspecte. În conformitate cu prevederile Codului Contravențional, fotografierea ori expunerea publică a buletinului de vot completat se sancționează cu avertisment sau cu amendă de la 12 la 30 de unități convenționale. În aceste situații, CEC face apel către alegători să dea dovadă de responsabilitate și corectitudine și să nu afișeze public pozele cu buletinele de vot.

În context, CEC a fost informat de către Inspectoratul General despre înregistrarea a 7 cazuri de fotografiere a buletinului de vot. Alte încălcări sau incidente țin de:

·agitația electorală interzisă - 6 cazuri,

·afișajul electoral neautorizat- 3 cazuri,

·transportare organizată a alegătorilor - 2 cazuri,

·bănuială rezonabilă de corupere a alegătorilor – 3 situații 

·prezența în cabina de vot a mai multor persoane - 1

·alte peste 10  de cazuri vizează diverse încălcări ale procesului electoral.

În toate cazurile de către agenții constatatori se desfășoară activități de colectare și administrare a probelor pentru constatarea faptei sesizate.

Următorul briefing va avea loc la ora 16:00.