Proiectul noului Cod electoral a fost aprobat în prima lectură în Parlament

  • 28.07.2022
  • 4242
  • 0

Proiectul noului Cod electoral a fost aprobat în prima lectură, astăzi, în ședința Parlamentului Republicii Moldova. Proiectul de lege urmărește drept scop perfecționarea cadrului legislativ electoral și a celui conex, inclusiv prin soluționarea deficiențelor indicate de Curtea Constituțională în adresele sale, respectarea opiniilor Comisiei de la Veneția și OSCE/ODIHR, implementarea recomandărilor formulate de misiunile naționale și internaționale de observare a alegerilor.

Domeniile principiale care se regăsesc în proiectul noului Cod electoral țin de mandatul, constituirea și activitatea organelor electorale, procesul de desemnare și înregistrare a candidaților, gestionarea listelor electorale, transparența finanțării campaniei electorale și fortificarea atribuției de control a CEC pe segmentul de finanțare politică. Alte aspecte relevante vizează organizarea secțiilor de votare, optimizarea mecanismelor de soluționare a litigiilor electorale, reflectarea și monitorizarea alegerilor, precum și inițierea și desfășurarea referendumurilor.

Amintim că propunerile de modificare a legislației electorale și celei conexe au fost elaborate de un grup de lucru creat de Comisia Electorală Centrală în urma unor ample consultări publice cu participarea experților naționali și internaționali, a societății civile, reprezentanților ai partidelor politice și mass-media.