Membrii Comisiei Electorale Centrale au avut astăzi o întrevedere cu reprezentanții Misiunii de observare a alegerilor “Promo-LEX”

  • 14.01.2019
  • 1225
  • 0

CEC, - Membrii Comisiei Electorale Centrale au avut astăzi, 14 ianuarie 2019, o întrevedere cu reprezentanții Misiunii de observare a alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019 din partea Asociației “Promo-LEX”.

Părțile au discutat, în cadrul unui climat de respect față de independența misiunii de observare,  despre activitățile desfășurate de către misiunea de observare, metodologia aplicată pentru observarea alegerilor din 24 februarie 2019, instrumentele și mecanismele utilizate pentru analiza proceselor electorale care, ulterior, sunt reflectate în rapoartele de observare făcute publice.

Comisia Electorală Centrală apreciază și susține eforturile de monitorizare a alegerilor organizate și desfășurate în Republica Moldova și rolul pe care îl joacă societatea civilă, susținută de comunitatea internațională în procesul observării evenimentelor electorale per ansamblu. Activitatea observatorilor, care trebuie să fie una echidistantă și imparțială  are o importanță majoră în evaluarea practicii și legislației electorale, prin constatările și recomandările făcute.

Pînă în prezent, Comisia a acreditat 216 observatori naționali din partea Asociației “Promo-LEX” în vederea monitorizării alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019.