Accesibilitatea secțiilor de votare din circumscripția electorală uninominală nr.38, municipiul Hîncești va fi reevaluată la alegerile parlamentare noi din 15 martie 2020

  • 04.02.2020
  • 2816
  • 0

Comisia Electorală Centrală, cu susținerea PNUD Moldova, a decis să evalueze repetat cele 43 de clădiri publice în care vor fi organizate secții de votare pentru alegerile parlamentare noi din CEU nr. 38, municipiul Hîncești pe 15 martie 2020. Despre aceasta au fost informați astăzi, în cadrul unei ședințe publice, primarii și secretarii consiliilor locale din localitățile în care vor fi deschise secții de votare în această circumscripție.

Decizia vine ca urmare a auditului realizat în vara anului trecut de către Alianța INFONET, la comanda CEC și PNUD Moldova. Atunci, studiul a cuprins 612 secții de votare, toate din municipiul Chișinău, Bălți, Hîncești, Căușeni, Edineț și UTA Găgăuzia, ceea ce a constituit 30 la sută din numărul total al secțiilor de votare deschise la alegerile parlamentare din februarie 2019.

Astfel, din cele 612 secții de votare evaluate, 432 sunt inaccesibile, 174 – parțial accesibile și doar 6 – accesibile.

Pentru circumscripția electorală uninominală Hîncești auditul a concluzionat că din cele 68 de clădiri publice în care au fost organizate secții de votare 62 sunt inaccesibile, 6 – parțial accesibile și niciuna accesibilă.

Prin urmare, experții și monitorii Alianței INFONET vor reveni la Hîncești în ziua alegerilor parlamentare noi pentru a reevalua accesibilitatea în instituțiile publice în care are loc scrutinul, dar și pentru a vedea dacă administrația publică locală din CEU nr.38 a reușit să  îmbunătățească accesibilitatea în localitățile lor conform recomandărilor făcute de experți.

Maxim Lebedinschi, Secretarul Comisiei Electorale Centrale, a subliniat importanța respectării cadrului legal în asigurarea unui scrutin transparent, dar  și „accesibilitatea secțiilor de votare ca o condiție obligatorie pentru exercitarea în mod egal a dreptului la vot a tuturor alegătorilor”.

Tot astăzi, în contextul bunei organizări a alegerilor parlamentare noi, Comisia Electorală Centrală a informat reprezentanții autorităților locale despre gestionarea listelor electorale, desemnarea candidaților pentru constituirea birourilor electorale ale secțiilor de votare, dotarea tehnică și logistică electorală precum și alte aspecte ce țin de desfășurarea alegerilor.

Evaluarea accesibilității secțiilor de votare este realizată în cadrul proiectului „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente, implementat de PNUD Moldova și finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Ambasada Marii Britanii la Chișinău prin intermediul Fondului pentru Buna Guvernare și Ambasada Olandei prin Programul Matra.

Un videografic despre criteriile de accesibilitate a unei clădiri publice poate fi găsit aici: https://bit.ly/2GVcuVr .