CEC a aprobat avizul la proiectul de lege privind votul prin corespondență

  • 11.04.2024
  • 342
  • 0

Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat, în cadrul ședinței din 11.04.2024, avizul la proiectul de lege privind pilotarea votului prin corespondență și amendamentele propuse de unii deputați ai Parlamentului Republicii Moldova.

CEC susține de principiu proiectul de lege privind implementarea parțială a votului prin corespondență. Urmare a examinării documentului, Comisia a formulat unele propuneri și recomandări, care se regăsesc în aviz.

Totodată, Comisia s-a expus și asupra propunerilor de modificare a Codului electoral, pe care le susține parțial. CEC a expus dezavantajele modificării art. 73 alin. (5), art. 81 alin. (6-7), art. 200, 203, 204, 206, art. 234 alin. (2), art. 235 și art. 237 alin. (2), prin care se propune înlocuirea opțiunilor de răspuns „Da” și „Nu” cu opțiunea „Pentru” și „Împotrivă” în cadrul referendumului.

Totodată, CEC nu susține amendamentul care prevede introducerea la art. 1 și 206 din Codul electoral nr. 325/2022 a entității „grup civic” ca participant la referendum. Potrivit autorității electorale, redacția propusă nu dezvoltă în niciun fel modul de constituire a acestora, subiecții admisibili, criteriile de formare, fiind aspecte care urmează a fi reglementate prin norme primare, și nicidecum prin cele subordonate legii (regulamente ale Comisiei Electorale Centrale), după cum s-a propus.

Hotărârea CEC privind aprobarea avizului la proiectul de lege privind votul prin corespondență poate fi accesată pe pagina web oficială a Comisiei www.cec.md, rubrica „Ședințe CEC”, subrubrica „Hotărâre CEC”.