CEC și-a îmbunătățit capacitățile de comunicare și planificare strategică în cadrul unui atelier de lucru

  • 12.07.2024
  • 460
  • 0

Membrii CEC, funcționari ai Aparatului Comisiei Electorale Centrale și ai Centrului de Instruire Continuă în Domeniul Electoral, dar și Președinții Consiliilor electorale de circumscripție electorală de nivelul II au participat, timp de 2 zile, la un atelier de lucru în cadrul căruia și-au consolidat capacitățile de comunicare și planificare strategică.

Astfel, participanții au discutat proiectul programului calendaristic privind acțiunile de organizare și desfășurare a alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova și Referendum republican constituțional. În cadrul exercițiilor practice, funcționarii au analizat principalele acțiuni, termenele de realizare și au identificate propuneri de îmbunătățire a acestuia.

În cadrul acestui atelier, participanții și-au îmbunătățit comunicarea internă, cât și au simulat activități de comunicare publică în perioada electorală, dar și în afara alegerilor.

Totodată, funcționarii au practicat tehnici de combatere a dezinformării în perioada electorală și au gestionat situații de criză care pot apărea în procesul electoral.

Desfășurarea acestui eveniment a reprezentat un bun prilej pentru consolidarea echipei CEC și CICDE.

Atelierul de lucru a fost organizat cu suportul proiectului PNUD „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente” (etapa a II) și Fundației Internaționale pentru Sisteme Electorale (IFES) în Moldova.