Circa 314 mii de alegători au participat la turul II al alegerilor locale generale

  • 19.11.2023
  • 2830
  • 0

Circa 314 mii de alegători au participat la turul II al alegerilor locale generale, ceea ce înseamnă o participare de peste 36,7% din numărul total de cetățeni cu drept de vot așteptați astăzi la urne.

Conform prevederilor Codului electoral, în al doilea tur de scrutin, alegerile se vor declara nevalabile dacă la ele au participat mai puțin de 1/5 din numărul persoanelor înscrise în listele electorale. Conform datelor preliminare, în fiecare dintre cele 273 de localități, unde astăzi a avut loc turul doi de scrutin, a fost înregistrată o prezență la urne mai mare decât 20 la sută.

Tot astăzi, în 8 localități din țară a avut loc votarea repetată pentru consiliile locale, iar în 6 dintre acestea și a primarilor. Legea electorală menționează că votarea repetată se consideră valabilă indiferent de numărul alegătorilor care au participat la votare.

În cele ce urmează, datele din procesele-verbale întocmite de birourile electorale ale secțiilor de votare vor fi introduse în Sistemul informațional și vor putea fi afișate rezultate preliminare ale alegerilor locale generale.

Amintim că, la al doilea tur de scrutin, se consideră ales candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi. În caz de paritate de voturi, se consideră ales candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin. Dacă ambii candidați au acumulat același număr de voturi și în primul tur, consiliul electoral de circumscripție efectuează tragerea la sorți. Iar în cazul localităților cu un singur candidat, acesta se consideră ales dacă a întrunit cel puțin jumătate din voturile alegătorilor care au participat la alegeri.

Din informațiile operative prezentate de către Inspectoratul General al Poliției, până la închiderea secțiilor de votare au fost înregistrate 140 de cazuri de încălcări sau incidente. Dintre acestea:

-          26 cazuri țin de agitația electorală interzisă;

-          45 cazuri de transportare organizată a alegătorilor;

-          5 situații de bănuială rezonabilă de corupere a alegătorilor;

-          27 cazuri de fotografiere a buletinului de vot;

-          alte 37 incidente privind încălcări ale procesului electoral.

Toate cazurile se examinează de către Inspectoratul General al Poliției.

Atragem atenția că toată informația oferită până la recepționarea documentelor în original de la organele electorale inferioare poartă un caracter preliminar.