Nr. 1274 - cu privire la condițiile de oferire a spațiului publicitar și altor servicii conexe de către difuzorii de publicitate pe dispozitivele fixe sau mobile la alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023

  • 16.09.2023
  • 2303
  • 0

HOTĂRÂRE

cu privire la condițiile de oferire a spațiului publicitar și altor servicii conexe de către difuzorii de publicitate pe dispozitivele fixe sau mobile la alegerile locale generale

din 5 noiembrie 2023

 

Prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr.1108/2023, s-a stabilit data de 5 noiembrie 2023 pentru desfășurarea alegerilor locale generale. În conformitate cu pct. 1 din Programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor de organizare și desfășurare a alegerilor locale generale din data de 5 noiembrie 2023, aprobat prin hotărârea Comisiei nr. 1150/2023, perioada electorală a alegerilor respective a început la data de 7 august 2023.

 

Potrivit art. 54 alin. (10) din Codul electoral nr. 325/2022, în termen de 5 zile de la începerea perioadei electorale, difuzorii de publicitate proprietari sau gestionari ai dispozitivelor de publicitate fixă sau mobilă sunt obligați să dea publicității condițiile în care oferă spațiu publicitar și alte servicii conexe concurenților electorali, participanților la referendum sau grupurilor de inițiativă, informând Comisia Electorală Centrală.

 

Particularitățile și modul de furnizare, distribuire și difuzare a publicității politice, electorale și a mesajelor de interes public în conformitate cu prevederile Legii nr. 62/2022 cu privire la publicitate și ale Codului electoral sunt stabilite de Regulamentul privind modul de furnizare, distribuire și difuzare a publicității politice, electorale și a mesajelor de interes public, aprobat prin hotărârea Comisiei nr.1155/2023 (în continuare – regulament).

 

1. Astfel, în corespundere cu prevederile cadrului legal menționat, la Comisie au fost depuse declarații de către următorii difuzori/distribuitori de publicitate proprietari sau gestionari ai dispozitivelor de publicitate fixă sau mobilă:

  • SRL STANDART, înregistrată la Comisie sub nr. CEC-7/5990 din 10 august 2023;
  • TRENDSETER SRL, înregistrată la Comisie sub nr. CEC-7/6033 din 11 august 2023;
  • AQUARELLE SRL, înregistrată la Comisie sub nr. CEC-7/5983 din 10 august 2023;
  • CASSIDAS SRL, prin demersul nr. 190 din 11 august 2023, înregistrat la Comisie sub nr. CEC-7/6074 din 14 august 2023, suplinită prin adresa înregistrată sub nr. CEC-7/6185 din 18 august 2023.

 

    2. Declarațiile enumerate mai sus și condițiile oferirii spațiului publicitar în corespundere cu principiile transparenței, previzibilității și informării publicului larg asupra proceselor electorale au fost plasate pe pagina web oficială a Comisiei  www.cec.md, la rubrica „Alegeri locale generale 2023”.

3. Totodată, Comisia atrage atenția asupra necesității respectării prevederilor art. 54 alin. (10) din Codul electoral nr. 325/2022, conform cărora, în perioada electorală, difuzorii de publicitate proprietari sau gestionari ai dispozitivelor de publicitate fixă sau mobilă sunt obligați să prezinte Comisiei Electorale Centrale săptămânal informația privind veniturile obținute din publicitatea politică/electorală a fiecărui partid politic/bloc electoral/concurent electoral. Pentru claritatea normei, rapoartele vor fi prezentate în zilele de 15, 22, 29 septembrie, 6, 13, 20, 27 octombrie, 3 noiembrie 2023, iar în cazul stabilirii celui de-al doilea tur de scrutin, și în zilele de 10 și 17 noiembrie 2023.

 

4. Î.C.S. „Epamedia” S.R.L., prin adresele nr.87/2023 și 88/2023 din 11.08.2023,  înregistrate la Comisie sub nr. CEC-7/6021 și CEC-7/6038 din 11 august 2023, în calitate de proprietar al dispozitivelor publicitare amplasate în stații de așteptare pentru transportul public din municipiul Chișinău, a informat Comisia despre condițiile în care oferă spațiu publicitar și alte servicii conexe concurenților electorali sau grupurilor de inițiativă în perioada electorală. În vederea asigurării transparenței, declarația privind condițiile de difuzare a publicității electorale, prezentată de Î.C.S. „Epamedia” S.R.L., a fost plasată pe pagina web oficială a Comisiei, dar fără a fi accesibil publicului conținutul acesteia, deoarece difuzorul de publicitate a fost notificat să înlăture neajunsurile.

 

5. Conform pct. 76 subpct. 1) lit. a) din regulament, se interzice amplasarea afișelor publicitare pe pavilioanele stațiilor de transport public, în interiorul vehiculelor transportului public de pasageri proprietate publică. Interdicția poartă un caracter general și este aplicabilă atât în perioada electorală, cât și cea extraelectorală, indiferent dacă publicitatea este politică sau electorală.

 

6. Prin demersul nr. CEC-8/2680 din 18 august, Comisia a solicitat Î.C.S. „Epamedia” S.R.L. să prezinte, până la ora 17.00 a zilei de 21 august 2023, Declarația privind difuzarea publicității electorale în corespundere cu normele citate supra. Drept urmare, prin răspunsul nr.94/2023 din 22.08.203, înregistrat la Comisie sub nr. CEC-7/6250 din 22 august 2023, difuzorul de publicitate menționat a remis repetat declarația, iar informația modificată ținea doar de ajustarea datelor despre suprafața spațiilor oferite (de la 2103,2 mp la 2060 mp) și numărul dispozitivelor de publicitate fixă sau mobilă ce pot fi oferite pentru publicitate electorală (de la 114 stații de așteptare pentru transportul public, format nou, la 124 stații (de la 412 dispozitive publicitare format city-light la 451 suprafețe de acest fel) și de la 80 de stații de așteptare pentru transportul public, format vechi, la 77 de stații, format nou).

 

7. Prin adresele nr. 96/2023 din 4 septembrie 2023, înregistrată la Comisie sub nr. CEC-7/6456 din aceeași dată, nr. 104/2023 din 12 septembrie 2023, înregistrată la Comisie sub nr. CEC-7/6630 din aceeași dată, Î.C.S. „Epamedia” S.R.L. a solicitat, repetat, examinarea Declarației privind condițiile de difuzare a publicității electorale din 22 august 2023.

 

8. În context, Comisia constată că, deși i-a fost acordat termen rezonabil pentru înlăturarea neajunsurilor, difuzorul de publicitate nu s-a conformat și a prezentat Declarația privind condițiile de difuzare a publicității electorale ce conține informații contrare prevederilor pct. 76 subpct. 1) lit. a) din regulament. Astfel, declarația prezentată nu întrunește condițiile de admisibilitate și, în mod subsecvent, se retrage de pe pagina web oficială a Comisiei.

 

9. La fel, pe 11 septembrie 2023, SRL „Sigma Studio” a prezentat declarația privind condițiile de difuzare a publicității electorale, înregistrată sub nr. CEC-7/6597 din aceeași dată.

 

10. În context, Comisia menționează că, în conformitate cu pct. 60 din regulament, „… în primele 5 zile ale perioadei electorale, difuzorii de publicitate, deținătorii sau gestionarii dispozitivelor de publicitate fixă sau mobilă, care doresc să difuzeze publicitate politică sau electorală, vor prezenta Comisiei Electorale Centrale sau consiliului electoral de circumscripție conform competenței declarații corespunzătoare de intenție și informații privind condițiile în care oferă spațiu publicitar și alte servicii conexe, inclusiv prețurile medii ale spațiilor de publicitate aplicate în ultimele 6 luni. Difuzorii de publicitate care nu vor prezenta declarațiile de intenție și informația nu au dreptul să difuzeze publicitate politică sau electorală”. 

 

10. Astfel, difuzorii/distribuitorii de publicitate care nu au depus declarații corespunzătoare sau declarațiile depuse nu corespund criteriilor de admisibilitate nu au dreptul de a difuza/distribui atât publicitate politică, cât și publicitate electorală.

 

11. La 25 august 2023, Comisia a organizat o discuție publică cu proprietarii și gestionarii dispozitivelor de publicitate fixă sau mobilă, inclusiv cu Asociația Agențiilor de Publicitate din Moldova. În cadrul discuțiilor, participanții au invocat insuficiența termenului pus la dispoziție pentru depunerea declarațiilor de intenție, având în vedere noutatea prevederilor cadrului normativ. Participanții au menționat și faptul că perioada de depunere a declarațiilor a coincis cu timpul de odihnă, motiv pentru care agenții economici proprietari și gestionari ai dispozitivelor de publicitate fixă sau mobilă nu au reușit să depună în termenul stabilit declarațiile de intenție. Pentru aceste motive, participanții au solicitat Comisiei extinderea termenului de prezentare a declarațiilor.

12. În ședința publică a Comisiei din 8 septembrie, în contextul examinării proiectului de hotărâre cu privire la condițiile de oferire a spațiului publicitar și altor servicii conexe de către difuzorii de publicitate pe dispozitivele fixe sau mobile la alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023, s-a propus acordarea unui termen suplimentar difuzorilor de publicitate, deținătorilor sau gestionarilor dispozitivelor de publicitate fixă sau mobilă, care doresc să difuzeze publicitate politică sau electorală, pentru depunerea declarațiilor și informațiilor.

Proiectul de hotărâre nu a fost aprobat din cauza parității de voturi. Potrivit art. 135 alin. (7) din Codul administrativ, „În caz de paritate de voturi, procedura de votare se va repeta. Dacă egalitatea de voturi se înregistrează repetat, actul administrativ individual se consideră respins”.

În cadrul examinării prezentei spețe, s-a propus repetat prelungirea termenului, însă propunerea nu a întrunit numărul necesar de voturi, ceea ce duce implicit la respingerea acesteia. 

 

În temeiul art. 54 alin. (10) din Codul electoral nr. 325/2022 și în conformitate cu pct. 30, 60 și 61 din Regulamentul privind modul de furnizare, distribuire și difuzare a publicității politice, electorale și a mesajelor de interes public, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1155/2023, Comisia Electorală Centrală hotărăște:

 

  1. Se constată admisibilă difuzarea publicității politice și celei electorale pe dispozitivele de publicitate fixă sau mobilă, în baza declarațiilor de intenție și informațiilor despre condițiile de oferire a spațiului publicitar concurenților electorali la alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023, de către următorii difuzori de publicitate: SRL STANDART, TRENDSETER SRL, AQUARELLE SRL, CASSIDAS SRL.
  2. Se constată inadmisibilă declarația depusă de SRL „Sigma Studio” pe motiv de tardivitate, fiind depășite termenele prevăzute de lege.
  3. Se constată inadmisibilă declarația depusă de  Î.C.S. „Epamedia” S.R.L. ce conține informații contrare prevederilor pct. 76 subpct. 1) lit. a) din Regulamentul privind modul de furnizare, distribuire și difuzare a publicității politice, electorale și a mesajelor de interes public, aprobat prin hotărârea CEC nr. 1155/2023.
  4. Se atrage atenția că orice alți distribuitori/difuzori de publicitate proprietari sau gestionari ai dispozitivelor de publicitate fixă sau mobilă, decât cei prevăzuți la pct. 1, nu au dreptul să difuzeze publicitate politică sau electorală în perioada electorală a alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023.

5. Se atrage atenția difuzorilor/distribuitorilor de publicitate prevăzuți la pct. 1 despre obligația de a prezenta Comisiei Electorale Centrale, în perioada electorală, săptămânal informația privind veniturile obținute din publicitatea politică/electorală a fiecărui partid politic/bloc electoral/concurent electoral. Rapoartele vor fi prezentate în zilele de 22, 29 septembrie, 6, 13, 20, 27 octombrie și 3 noiembrie 2023, iar în cazul stabilirii celui de-al doilea tur de scrutin, și în zilele de 10 și 17 noiembrie 2023.

6. Hotărârea se comunică individual difuzorilor de publicitate enumerați la pct.1-3, iar difuzorilor/distribuitorilor vizați la pct. 4 prin mijloace de comunicare publică.

7. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale și poate fi contestată în decurs de 3 zile, fără respectarea procedurii prealabile, la Curtea de Apel Chișinău (adresa: str. Teilor, nr. 4, mun. Chișinău).

 

Președinta

Comisiei Electorale Centrale                                                                        Angelica CARAMAN

 

Chișinău, 16 septembrie 2023

Nr. 1274