Nr. 3141 - cu privire la efectuarea controlului complex al finanțării unor partide politice, a grupului de inițiativă și campaniei electorale a candidatului independent la funcția de Președinte al Republicii Moldova, doamna Victoria Furtună

  • 24.10.2024
  • 410
  • 0

 

H O T Ă R Â R E

cu privire la efectuarea controlului complex al finanțării unor partide politice, a grupului de inițiativă și campaniei electorale a candidatului independent la funcția de Președinte al Republicii Moldova, doamna Victoria Furtună

 

1. Domnul Octavian Țîcu, candidatul la funcția de Președinte al Republicii Moldova desemnat de Blocul Electoral „ÎMPREUNĂ” în cadrul alegerilor prezidențiale din 20 octombrie 2024, a depus la Comisia Electorală Centrală o contestație, înregistrată sub nr. 10Apr/9 din 19 octombrie 2024, cu privire la fapte de încălcare a cadrului normativ la finanțarea campaniei electorale a concurentului electoral, Partidul Politic Partidul pentru Viitorul Moldovei, și a concurentului electoral, Victoria Furtună, susținuți de blocul electoral camuflat format din Partidul Politic  „ŞANSĂ”, Partidul Politic Partidul „RENAŞTERE”, Partidul Politic Forța de Alternativă şi de Salvare a Moldovei și Partidul Politic ,,VICTORIE”.   

La fel, Comisia a fost sesizată în repetate rânduri de către Serviciul de Informații și Securitate, precum și de inspectoratele de poliție ale Inspectoratului General al Poliției cu privire la fapte de desfășurare a activităților concertate și combinate, cu caracter politic și electoral, în perioada campaniei electorale de către reprezentanții blocului electoral camuflat „Victorie”.

Astfel, în perioada 20 septembrie – 21 octombrie 2024, Comisia a înregistrat sesizări formulate de: 

  1. Serviciul de Informații și Securitate, nr. E/10890 din 9 octombrie 2024, înregistrată la Comisie sub nr. CEC-7/17056 din 9 octombrie 2023;
  2. Inspectoratul General al Poliției, nr. 34/17-6625 din 26 septembrie 2024, înregistrată la Comisie sub nr. CEC-7/16660 din 27 septembrie 2024;
  3. Inspectoratul General al Poliției, nr. 34/17-7153 din 10 octombrie 2024, înregistrată la Comisie sub nr. CEC-7/17208 din 11 octombrie 2024;
  4. Inspectoratul General al Poliției, nr. 34/17-7349 din 17 octombrie 2024, înregistrată la Comisie sub nr. CEC-7/17501 din 19 octombrie 2024;
  5. Inspectoratul General al Poliției, nr. 34/2-3990 din 19 octombrie 2024, înregistrată la Comisie sub nr. CEC-7/17504 din 19 octombrie 2024;
  6. Inspectoratul de Poliție Drochia, nr. 34/33-12355 din 13 septembrie 2024, înregistrată la Comisie sub nr. CEC-7/16586 din 24 septembrie 2024;
  7. Inspectoratul de Poliție Drochia, nr. 34/33-12435 din 16 septembrie 2024, înregistrată la Comisie sub nr. CEC-7/16320 din 17 septembrie 2024;
  8. Inspectoratul de Poliție Rezina, nr. 34/45-5142 din 27 septembrie 2024, înregistrată la Comisie sub nr. CEC-7/17397 din 17 octombrie 2024;
  9. Inspectoratul de Poliție Soroca, nr. 34/48-12311 din 20 septembrie, înregistrată la Comisie sub nr. CEC-7/17585 din 22 octombrie 2024;
  10. Inspectoratul de Poliție Soroca, nr. 34/48-12923, nr. 34/48-12921, nr. 34/48-12920, nr. 34/48-12919, nr. 34/48-13309, nr. 34/48-13329, toate din 6 octombrie 2024, înregistrate la Comisie sub nr. CEC-7/17402 din 17 octombrie 2024;
  11. Inspectoratul de Poliție Bălți, nr. 34/23-16761 din 1 octombrie 2024, înregistrată la Comisie sub nr. CEC-7/16813 din 2 octombrie 2024;
  12. Inspectoratul de Poliție Bălți, nr. 34/23-17640 din 11 octombrie 2024, înregistrată la Comisie sub nr. CEC-7/17226 din 12 octombrie 2024;
  13. Inspectoratul de Poliție Bălți, nr. 34/23-17770 din 14 octombrie 2024, înregistrată la Comisie sub nr. CEC-7/17284 din 15 octombrie 2024;
  14. Inspectoratul de Poliție Bălți, nr. 34/23-17814 din 15 octombrie 2024, înregistrată la Comisie sub nr. CEC-7/17302 din 15 octombrie 2024;
  15. Inspectoratul de Poliție Orhei, nr. 34/44-15072 din 3 septembrie 2024,  înregistrată la Comisie sub nr. CEC-7/15999 din 9 septembrie 2024;
  16. Inspectoratul de Poliție Râșcani, nr. 34/46-9628 din 4 octombrie 2024,  înregistrată la Comisie sub nr. CEC-7/17093  din 10 octombrie 2024;
  17. Inspectoratul de Poliție Râșcani, nr. 34/46-9978 din 16 octombrie 2024,  înregistrată la Comisie sub nr. CEC-7/17587  din 22 octombrie 2024;
  18. Inspectoratul de Poliție Buiucani, nr. 34/20-14161 din 7 octombrie 2024, înregistrată la Comisie sub nr. CEC-7/17160 din 11 octombrie 2024;
  19. Inspectoratul de Poliție Buiucani, nr. 34/20-14162 din 7 octombrie 2024, înregistrată la Comisie sub nr. CEC-7/17161 din 11 octombrie 2024;
  20. Inspectoratul de Poliție Dondușeni, nr. 34/38-5455 din 10 octombrie 2024, înregistrată la Comisie sub nr. CEC-7/17125 și nr. CEC-7/17126,  ambele din 11 octombrie 2024;
  21. Inspectoratul de Poliție Briceni, nr. 34/25-8503 din 30 septembrie 2024, înregistrată la Comisie sub nr. CEC-7/17019 din 8 octombrie 2024;
  22. Inspectoratul de Poliție Ocnița, nr. 34/43-7153 din 3 octombrie 2024, înregistrată la Comisie sub nr. CEC-7/17615 din 23 octombrie 2024.

 

2. Conform contestației și sesizărilor mai sus enumerate, dar și altor similare, se atestă elemente care ridică suspiciuni rezonabile față de corectitudinea finanțării campaniei electorale a concurentului electoral, Partidul Politic Partidul pentru Viitorul Moldovei, a concurentului electoral, Victoria Furtună, precum și a părților componente ale așa-zisului bloc politic „Victorie”. Comisia reține că la data de 2 august 2024 Partidul Politic Partidul „RENAŞTERE” (procesul-verbal nr. 8 din 2 august 2024 al ședinței Biroului Politic al Partidului Politic Partidul „RENAŞTERE”), Partidul Politic Forța de Alternativă şi de Salvare a Moldovei (procesul-verbal nr. 2 din 2 august 2024 al ședinței Biroului Permanent Central al Partidului Politic Forța de Alternativă şi de Salvare a Moldovei), Partidul Politic „ŞANSĂ” (procesul-verbal nr. 3 din 2 august 2024 al ședinței Biroului Politic al Partidului Politic „ŞANSĂ”) și Partidul Politic ,,VICTORIE” (procesul-verbal nr. 01/08 din 2 august 2024 al ședinței Biroului Central al Partidului Politic ,,VICTORIE”) au convenit asupra formării Blocului electoral „VICTORIE - ПОБЕДА” pentru participare la alegerile pentru funcția de Președinte al Republici Moldova din 20 octombrie 2024. Prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 2687 din 7 august 2024, a fost refuzată înregistrarea Blocului electoral „VICTORIE - ПОБЕДА” conform solicitărilor înregistrate sub nr. CEC-7/14874 din 30 iulie 2024 și nr. CEC-7/14951 din 2 august 2024.

3. Totodată, după cum se atestă din materialele prezentei proceduri administrative, entitățile politice vizate la pct. 2 sunt suspectate că au efectuat acțiuni comune în context electoral în scopul influențării rezultatelor alegerilor prezidențiale/referendumului republican constituțional din 20 octombrie 2024, aparent sub egida unui bloc politic-electoral, contrar actului administrativ incontestabil prin care s-a refuzat înregistrarea blocului în cauză.

 În conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) lit. d) și 59 din Codul electoral nr. 325/2022 și ale Regulamentului privind finanțarea grupurilor de inițiativă și a campaniilor electorale, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1185/2023 (în continuare – regulament), Comisia Electorală Centrală în calitatea sa de organ independent de supraveghere și control privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale conchide asupra necesității efectuării unui control complex în privința finanțării companiei electorale, dar și a activității partidelor politice vizate.

4. Astfel, suspiciunile privind corectitudinea finanțării campaniei electorale, dar și a activității partidelor politice respective pot fi înlăturate sau confirmate printr-o misiune de control. Deci, urmează a fi verificată legalitatea finanțării în perioada iulie-octombrie 2024 a activității grupului de inițiativă pentru susținerea candidatului la funcția de Președinte al Republicii Moldova, doamna Victoria Furtună, dar și a candidatului independent, Victoria Furtună, precum și a următoarelor partide politice:

1) Partidul Politic Partidul pentru Viitorul Moldovei;

2) Partidul Politic Partidul „RENAŞTERE”;

3) Partidul Politic Forța de Alternativă şi de Salvare a Moldovei;

4) Partidul Politic „ŞANSĂ”;

5) Partidul Politic ,,VICTORIE”.

 

5. Controlul se va efectua conform pct. 95 sbp. 1) lit. a) și sbp. 2) lit. b) din regulament, iar scopul controlului este acela de a verifica dacă a fost respectat cadrul normativ cu privire la finanțarea campaniei electorale și a activității partidelor politice.

6. Efectuarea controlului finanțării activității partidelor politice, a grupului de inițiativă numit mai sus și a campaniei electorale a candidatului independent la funcția de Președinte al Republicii Moldova, doamna Victoria Furtună, pentru perioada 01.07.2024 – 31.10.2024, va cuprinde următoarele etape:

1) aprobarea calendarului misiunii de control;

2) emiterea dispoziției președintelui Comisiei Electorale Centrale cu privire la chestiunile procedurale ce țin de etape, proceduri, durată, persoane implicate (conducătorul și membrii grupului de control) și loc de desfășurare;

3) executarea operațiunilor de control;

4) întocmirea și aprobarea raportului privind rezultatele controlului financiar.

 

7. Controlul se va realiza la sediul Comisiei Electorale Centrale, cu implicarea persoanelor desemnate conform dispoziției din cadrul Direcției supraveghere și control privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale și a unui număr de membri ai Comisiei Electorale Centrale, după caz, care vor face parte din echipa de control. În caz de necesitate, pot fi antrenați/desemnați și alți angajați din cadrul altor direcții ale Aparatului Comisiei Electorale Centrale sau altor instituții ale statului.

Raportul de control va prezenta o sinteză a principalelor aspecte verificate, activitățile de control efectuate, constatări și eventuale recomandări, precum și documentele și informațiile obținute. Raportul de control urmează a fi finalizat cel târziu la 31 martie 2025, cu posibilitatea prelungirii acestui termen în baza unei note de argumentare.

8. În conformitate cu art. 26 alin. (1) lit. e) din Codul electoral, Comisia va publica pe pagina sa web oficială (www.cec.md), la compartimentul „Finanțarea partidelor politice”, rubrica „Rapoarte cu privire la controlul financiar al partidelor politice, grupurilor de inițiativă și a campaniilor electorale”, notificarea cu privire la inițierea efectuării controlului finanțării activității grupului de inițiativă pentru susținerea candidatului la funcția de Președinte al Republicii Moldova, doamna Victoria Furtună, dar și a candidatului independent, Victoria Furtună, precum și a următoarelor partide politice:

1) Partidul Politic Partidul pentru Viitorul Moldovei;

2) Partidul Politic Partidul „RENAŞTERE”;

3) Partidul Politic Forța de Alternativă şi de Salvare a Moldovei;

4) Partidul Politic „ŞANSĂ”;

5) Partidul Politic ,,VICTORIE”.

În cel mult 3 zile de la data finalizării operațiunilor de control, pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale se va publica informația cu privire la principalele constatări, recomandări și, după caz, propunerile privind sancțiunile de aplicat.

Raportul de control va putea fi contestat odată cu hotărârea Comisiei Electorale Centrale privind rezultatele controlului.

Pentru motivele arătate și în temeiul art. 18, 26 alin. (1) lit. f), 27 lit. s), 32, 91 alin. (1) lit. b) și d), 92 alin. (1) și (2), 93 alin. (1), 94 alin. (1), 95 alin. (4), 70 alin. (3), 100 alin. (1) și (3) și 101 alin. (2) lit. b) din Codul electoral nr. 325/2022, art. 6 alin. (1) din Codul administrativ nr. 116/2018, Comisia Electorală Centrală hotărăște:

 

  1. Se inițiază efectuarea misiunii de control complex al finanțării Partidului Politic Partidul pentru Viitorul Moldovei, Partidului Politic Partidul „RENAŞTERE”, Partidului Politic Forța de Alternativă şi de Salvare a Moldovei, Partidului Politic „ŞANSĂ”, Partidului Politic ,,VICTORIE”, a grupului de inițiativă și campaniei electorale a candidatului independent la funcția de Președinte al Republicii Moldova, doamna Victoria Furtună, pentru perioada 01.07.2024-31.10.2024.
  2. Se aduce la cunoștința subiecților enumerați la punctul 1 al dispozitivului prezentei hotărâri despre inițierea misiunii de control.
  3. Subiecții enumerați la punctul 1 al dispozitivului prezentei hotărâri vor pune la dispoziția membrilor grupului de control, în termen de 48 ore, toate actele necesare solicitate cu privire la finanțarea campaniei electorale și/sau a partidului politic. 
  4. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a  Comisiei Electorale Centrale și poate fi contestată în decurs de 3 zile, fără respectarea procedurii prealabile, la Curtea de Apel Chișinău (adresa: str. Teilor, nr. 4, mun. Chișinău).

 

Președinta

Comisiei Electorale Centrale                                                                              Angelica CARAMAN

 

Chișinău, 25 octombrie 2024

Nr. 3141