Pentru cetățenii cu drept de vot ai Republicii Moldova care, în ziua alegerilor se vor afla în afara țării, vor fi tipărite și expediate circa 2 mln. de buletine de vot

  • 04.02.2019
  • 3686
  • 0

CEC, 04.02.19 - Comisia Electorală Centrală a stabilit tirajul buletinelor de vot la alegerile parlamentare și referendumul republican consultativ din 24 februarie 2019 pentru secțiile de votare din străinătate. Acesta reprezintă un număr total de 1 981 200 exemplare, dintre care în limba română 1 617 800  exemplare şi 363 400 exemplare în limba rusă.

Buletinele de vot tipărite vor fi distribuite consiliilor electorale de circumscripție electorale uninominale, iar ulterior acestea vor fi expediate birourilor electorale ale secțiilor de votare constituite în afara Republicii Moldova. În conformitate cu prevederile Codului electoral, birourilor electorale ale secţiilor de votare constituite în afara Republicii Moldova, CEC le expediază buletinele de vot cu cel puţin 3 zile înainte de ziua alegerilor, pornind de la numărul estimativ de alegători stabilit în baza informaţiei prezentate de Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi a celei acumulate de CEC, dar nu mai mult de 5000 de buletine de vot pentru fiecare secţie de votare.

În acest fel, țînînd cont și de participarea alegătorilor la ultimul scrutin național, CEC a decis să distribuie eficient numărul de buletine de vot. De exemplu, pentru secțiile de votare deschise în cadrul misiunilor diplomatice din:

  •  Beijing, Republica Populară Chineză – vor fi transmise 200 de buletine, la alegerile din 2016 (turul II) au votat 27 de persoane;
  • Tokyo, Japonia – 250 de buletine, la alegerile din 2016 (turul II)  au votat 46 de persoane;
  • Baku, Republica Azerbaidjan – 2000 de buletine de vot, la alegerile din 2016 (turul II) au votat 51 de persoane;
  • Sofia, Republica Bulgaria – 3000 buletine de vot, la alegerile din 2016 (turul II) au votat 188 de persoane;
  • Riga, Republica Letonă – 450 buletine de vot, la alegerile din 2016 (turul II) au votat 88 de persoane;
  • Vilnius, Republica Lituania – 1200 buletine de vot, la alegerile din 2016 (turul II) au votat 64 de persoane.

Amintim că la alegerile Parlamentului Republicii Moldova din 2014, pentru secțiile de votare din străinătate, s-a stabilit un tiraj total de 257 500 de buletine de vot, iar pentru turul II al alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 2016 - 288 850 de exemplare.

Pentru alegerile parlamentare și referendumul republican consultativ din 24 februarie 2019, în afara Republicii Moldova au fost constituite 125 de secții de votare.