Nr. 1326 - pentru modificarea anexei la hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1165/2023 „Cu privire la lista partidelor politice care au dreptul de a participa la alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023”

  • 26.09.2023
  • 1234
  • 0

HOTĂRÂRE

pentru modificarea anexei la hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1165/2023

„Cu privire la lista partidelor politice care au dreptul de a participa

la alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023”

 

Prin hotărârea nr. 1165/2023, a fost dată publicității Lista partidelor politice, înregistrate de Agenția Servicii Publice la situația din 7 august 2023, care au dreptul să participe la alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023.

Ulterior, Agenția Servicii Publice prin demersurile înregistrate la Comisie sub nr. CEC-7/6298 din 25 august 2023 și, respectiv, nr. CEC-7/6941 din 20 septembrie 2023 a informat despre schimbarea denumirii Partidului Acțiunea Democratică în Partidul Politic Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa, precum și a denumirii Partidului politic Mișcarea Populară Antimafie în Partidul Politic „REPUBLICA UNIRII”.

În legătură cu aceasta, pentru ca în procesul de recepționare a documentelor în vederea înregistrării în calitate de concurenți electorali, organele electorale inferioare să opereze cu date actualizate și uniforme, în  temeiul art. 27 lit. g) și 63 alin. (2) lit. a) din Codul electoral nr. 325/2022, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ș t e:

 

1. Anexa la hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1165/2023 „Cu privire la lista partidelor politice care au dreptul de a participa la alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023” se modifică după cum urmează:

1) poziția 29 va avea următorul conținut:

„29. Partidul Politic „REPUBLICA UNIRII””;

2) poziția 34 va avea următorul conținut:

„34. Partidul Politic Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa”.

2. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale și poate fi contestată în decurs de 3 zile, fără respectarea procedurii prealabile, la Curtea de Apel Chișinău (adresa: str. Teilor, nr. 4, mun. Chișinău).

 

Președinta

Comisiei Electorale Centrale                                                                 Angelica CARAMAN

 

Chișinău, 26 septembrie 2023

Nr. 1326