Astăzi, 25 august 2020, începe perioada electorală pentru scrutinul prezidențial din această toamnă

  • 25.08.2020
  • 3516
  • 0

Perioada electorală pentru alegerile prezidențiale din această toamnă începe astăzi, 25 august. Conform prevederilor legale, durata acesteia este de 90 de zile și se finalizează odată cu confirmarea rezultatelor alegerilor și validarea mandatului de Președinte de către Curtea Constituțională.

Principalele acțiuni în perioada electorală constau în constituirea și organizarea activității organelor electorale inferioare, înregistrarea grupurilor de inițiativă și a candidaților la funcția de Președinte, constituirea și organizarea secțiilor de votare, actualizarea și publicarea listelor electorale, informarea alegătorilor și instruirea funcționarilor electorali, monitorizarea alegerilor și reflectarea lor în mijloacele de informare în masă, organizarea votării, numărarea voturilor şi totalizarea rezultatelor alegerilor etc.

Mai multe detalii găsiți pe www.cec.md la rubrica „Alegeri prezidențiale 01.11.2020”.

Amintim că Parlamentul a stabilit alegerile Președintelui Republicii Moldova pentru data de 1 noiembrie 2020.