CEC a dizolvat consiliile electorale de circumscripție constituite pentru organizarea alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie 2020

  • 11.12.2020
  • 3506
  • 0

Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis dizolvarea consiliilor electorale de circumscripție care au fost constituite pentru organizarea și desfășurarea alegerilor Președintelui Republicii Moldova din 1 noiembrie 2020, iar birourile electorale ale secțiilor de votare își încetează activitatea şi se consideră dizolvate.

Amintim că pentru organizarea şi desfășurarea alegerilor prezidențiale au fost constituite 36 consilii electorale în circumscripțiile electorale de nivelul doi și 2143 birouri electorale ale secțiilor de votare. În baza proceselor-verbale privind rezultatele numărării voturilor, întocmite de birourile electorale ale secțiilor de votare şi a proceselor-verbale privind totalizarea rezultatelor votării, întocmite de consiliile electorale de circumscripție, Comisia Electorală Centrală a totalizat şi a adus la cunoștința publică rezultatele finale ale alegerilor.