CEC a înregistrat primul candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova și un participant la referendumul republican constituțional

  • 02.09.2024
  • 1168
  • 0

Comisia Electorală Centrală (CEC), în cadrul ședinței de astăzi, a aprobat înregistrarea lui Alexandr Stoianoglo, în calitate de candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova desemnat Partidul Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova” pentru alegerile prezidențiale din 20 octombrie 2024. 

În același context, CEC a înregistrat și simbolul electoral al candidatului pentru imprimarea în buletinul de vot la alegerile prezidențiale și a confirmat persoana responsabilă de finanțe (trezorier).

Totodată, Partidul Politic Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa a fost înregistrat în calitate de participant la referendumul republican constituțional din 20 octombrie 2024, cu opțiunea „DA”.

Proiectele de hotărâri cu privire la cererile de înregistrare a grupurilor de inițiativă în susținerea candidaților la funcția de Președinte al Republicii Moldova Avelin Tabarcea și Valentin Borodachi, desemnați de grupuri de cetățeni, nu au întrunit numărul necesari de voturi pentru a fi aprobate.

Mai multe detalii despre procesul de organizare și desfășurare a referendumului republican constituțional și alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 20 octombrie 2024, puteți găsi pe pagina web oficială a Comisiei https://cec.md, la rubricile „Referendum constituțional 20.10.2024” și „Alegeri prezidențiale 20.10.2024”.