CEC atenționează că astăzi este ultima zi de agitație electorală

  • 13.11.2020
  • 1656
  • 0

Comisia Electorală Centrală atenționează că astăzi, 13 noiembrie, este ultima zi în care candidații la funcția de Președinte al Republicii Moldova mai pot face agitație electorală.

Agitaţia electorală este strict interzisă în ziua alegerilor şi cea precedentă ei. În aceste zile nu este permisă nici apariţia candidaţilor în alegeri la emisiuni televizate sau radiofonice. Menționăm că interdicţia respectivă nu se referă la informaţiile deja plasate pe internet şi pe afişele expuse anterior.

De asemenea, concurenții electorali nu pot efectua virări în/din contul cu mențiunea ”Fond electoral”.

Continuarea agitaţiei electorale în zilele menţionate de către mass-media, concurenţi electorali şi cetăţeni constituie contravenţie administrativă şi se sancţionează cu amendă, de la 15 la 30 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice ori cu amendă de la 35 la 50 de unităţi convenţionale, aplicată persoanei cu funcţie de răspundere sau concurentului electoral.