Nr. 4817 - cu privire la aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acțiunilor de organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate din data de 11 iulie 2021

  • 05.05.2021
  • 2888
  • 0

H O T Ă R Â R E

cu privire la aprobarea Programului calendaristic

pentru realizarea acțiunilor de organizare și desfășurare a alegerilor

parlamentare anticipate din data de 11 iulie 2021

 

            În scopul punerii în aplicare a Decretului Președintelui Republicii Moldova nr. 77 - IX din 28 aprilie 2021, privind dizolvarea Parlamentului, și în temeiul art. 18 alin. (2), art. 26, art. 79 și art. 83 alin. (3) din Codul electoral nr. 1381/1997, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ş t e:

 

1. Se aprobă Programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor de organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate din data de 11 iulie 2021, conform anexei.

2. Prezentul program se trimite, spre informare și realizare în limita competențelor, partidelor politice, instanțelor judecătorești, autorităților publice centrale și locale, precum și organelor electorale, după constituirea acestora.

3. Monitorizarea nivelului de realizare a acțiunilor din program se va asigura de către Direcția management alegeri din cadrul Aparatului Comisiei Electorale Centrale.

4. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina-web oficială a Comisiei Electorale Centrale și poate fi contestată în decurs de 3 zile calendaristice de la data adoptării, fără respectarea procedurii prealabile, la Curtea de Apel Chișinău (adresa: str. Teilor, nr. 4, mun. Chișinău).

 

Președintele

Comisiei Electorale Centrale                                                                                       Dorin CIMIL

 

Secretarul

Comisiei Electorale Centrale                                                                           Maxim LEBEDINSCHI

 

Chișinău, 5 mai 2021

Nr. 4817