Nr. 2897 - cu privire la aprobarea unor mesaje de interes public elaborate în cadrul campaniei de informare pentru referendumul republican constituțional și alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 20 octombrie 2024

  • 18.09.2024
  • 159
  • 0
HOTĂRÂRE
cu privire la aprobarea unor mesaje de interes public elaborate
în cadrul campaniei de informare pentru referendumul republican constituțional
și alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 20 octombrie 2024
 
În temeiul art. 25 lit. j) din Codul electoral nr. 325/2022, în calitate de organ specializat în domeniul electoral, Comisia Electorală Centrală pregătește programe de informare a alegătorilor, inclusiv în perioada electorală. Totodată, potrivit art. 27 lit. p) și q) din cod, Comisia conlucrează cu mass-media și asociațiile obștești în vederea organizării evenimentelor de educație electorală și civică a alegătorilor și de informare privind desfășurarea procesului electoral, precum și oferă alegătorilor informații electorale prin intermediul instituțiilor mass-media și oricând la cerere.
În conformitate cu prevederile art. 17 alin. (2) din Legea nr.62/2022 cu privire la publicitate, „în perioada electorală a alegerilor generale sunt difuzate doar mesajele de interes public aprobate de Comisia Electorală Centrală”.
Conform pct. 107 din  Regulamentul privind modul de furnizare, distribuire și difuzare a publicității politice, electorale și a mesajelor de interes public, aprobat prin hotărârea CEC nr. 1155 din 4 august 2023, prin dispoziția președintelui CEC nr.55-a din 28 august 2023, cu modificările ulterioare, a fost creat grupul de lucru privind avizarea mesajelor de interes public.
În contextul dispozițiilor legale citate, grupului de lucru i-a fost adresată solicitarea pentru aprobarea unor mesaje de interes public: un pliant și broșură informative, a căror elaborare a fost coordonată de către Direcția comunicare, relații publice și mass-media a Aparatului Comisiei Electorale Centrale în cadrul campaniei de informare pentru referendumul republican constituțional și alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 20 octombrie 2024.
Grupul de lucru, examinând pliantul și broșura „Ghidul Alegătorului”, a constatat că acestea conțin informații despre procesul de organizare și desfășurare a referendumului republican constituțional și alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 20 octombrie 2024 și vor fi realizate în limbile română, rusă, ucraineană, bulgară, găgăuză și romani.
 Materialele vor fi distribuite cetățenilor cu drept de vot, prin intermediul echipelor mobile, în cadrul campaniei de informare pentru alegătorii din țară. Tipărirea acestora va fi efectuată în condițiile contractului nr. 76-Apr/2024 din 20.08.2024.
În concluzie, grupul de lucru, prin avizul pozitiv din 17 septembrie 2024, a constatat că acestea întrunesc caracteristicile mesajelor de interes public prevăzute de art. 12, 13 și 16 din Legea nr. 62/2022 cu privire la publicitate și pot fi aprobate spre difuzare.
Examinând materialele procedurii administrative, Comisia consideră că mesajele de interes public pot fi aprobate, iar concluziile grupului de lucru sunt în concordanță cu prevederile legale.
În temeiul art. 25 lit. j), 27, 32 și 90 alin. (4) din Codul electoral nr. 325/2022 și art. 17 alin. (2) din Legea nr. 62/2022 cu privire la publicitate, Comisia Electorală Centrală hotărăște:
 
1. Se aprobă mesajele de interes public (pliant și broșură informative) elaborate în cadrul campaniei de informare pentru referendumul republican constituțional și alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 20 octombrie 2024, conform contractului nr.76-Apr/2024 din 20.08.2024.
2. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale și poate fi contestată în decurs de 3 zile, fără respectarea procedurii prealabile, la Curtea de Apel Chișinău (adresa: str. Teilor, nr. 4, mun. Chișinău).
 
Președinta
Comisiei Electorale Centrale                                                                        Angelica CARAMAN
 
Chișinău, 18 septembrie 2024
Nr. 2897