Nr. 882 - cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul comunal Tomaiul Nou, raionul Leova

  • 20.01.2023
  • 2096
  • 0
H O T Ă R Â R E
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul comunal Tomaiul Nou, raionul Leova
 
Consiliul comunal Tomaiul Nou, raionul Leova, prin decizia nr. 4/6 din 14 octombrie 2022, a ridicat mandatul consilierului Marian Nicolai ales pe lista Partidul Politic „Partidul Socialiştilor din Republica Moldova”, în legătură cu absența fără motive întemeiate de la trei ședințe consecutive ale consiliului. Astfel, a devenit vacant un mandat de consilier atribuit concurentului electoral respectiv.
Întrucât lista candidaților supleanți a Partidului Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova” s-a epuizat, a fost restabilit șirul descrescător în condițiile art. 172 alin. (9) din Codul electoral, iar după restabilirea acestuia, cea mai mare valoare numerică îi revine listei de candidați din partea Blocului electoral „ACUM Platforma DA și PAS”.
Conform documentelor electorale pe care le deține Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul comunal Tomaiul Nou îi revine candidatului supleant Mazuru Vladimir de pe lista Blocului electoral „ACUM Platforma DA și PAS”, confirmată prin hotărârea Judecătoriei Cimișlia (sediul Central) din 4 noiembrie 2019. La adoptarea hotărârii privind atribuirea mandatului, Comisia reține declarațiile de refuz ale candidaților supleanți Iurescu Ana și Nacov Vitalie, precum și adeverința primăriei, prin care se confirmă imposibilitatea identificării pe teritoriul localității a candidatului supleant Rîngaci Constantin de pe lista Partidului Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”.
Comisia constată că decizia cu privire la ridicarea mandatului de consilier a fost adoptată în data de 14 octombrie 2022, iar la Comisie a fost recepționată pe 27 decembrie 2022, astfel rezultând faptul că secretarul Consiliului comunal Tomaiul Nou nu a respectat termenul stabilit la pct. 30 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi atribuire a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 2514/2019.
În temeiul art. 25 lit. r), art. 32, art. 172 alin. (9) și alin. (12) din Codul electoral, art.10 alin. (1), art. 164 alin. (1) și art. 165 alin. (1) din Codul administrativ, art. 5 alin. (2) lit. a) și alin. (3) din Legea nr. 768/2000 privind statutul alesului local și în conformitate cu pct. 16 lit. c), pct. 24, pct. 29 lit. d), e), f) și g) și pct. 30 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare și atribuire a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 2514/2019, Comisia Electorală Centrală hotărăște:
 
1. Se ia act de vacanța unui mandat de consilier în Consiliul comunal Tomaiul Nou, raionul Leova.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul comunal Tomaiul Nou, raionul Leova, candidatului supleant Mazuru Vladimir de pe lista Blocului electoral „ACUM Platforma DA și PAS”.
3. Se preavizează consilierul Mazuru Vladimir asupra obligației de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariției acesteia.
4. Se atenționează secretarul Consiliului comunal Tomaiul Nou, doamna Buză Silvia, asupra necesității respectării termenului stabilit la pct. 30 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi atribuire a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 2514/2019.
5. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei și poate fi contestată în decurs de 30 de zile de la comunicare prin depunerea cererii prealabile la Comisia Electorală Centrală (adresă: Republica Moldova, MD-2012, mun. Chișinău, str. Vasile Alecsandri, nr. 119, e-mail: info@cec.md).
 
Președinta
Comisiei Electorale Centrale                                                                       Angelica CARAMAN
 
Chișinău, 20 ianuarie 2023
Nr. 882