Nr. 1581 - cu privire la cererile nr. CEC-7/9875 din 8 noiembrie 2023, CEC-7/10051, CEC-7/10076, CEC-7/10096, CEC-7/10097 din 10 noiembrie 2023 și CEC-7/10152 din 11 noiembrie 2023 prin care se solicită dispunerea renumărării voturilor

  • 14.11.2023
  • 2164
  • 0

H O T Ă R Â R E

cu privire la cererile nr. CEC-7/9875 din 8 noiembrie 2023, CEC-7/10051,

CEC-7/10076, CEC-7/10096, CEC-7/10097 din 10 noiembrie 2023 și CEC-7/10152

din 11 noiembrie 2023 prin care se solicită dispunerea renumărării voturilor

I. Aspecte introductive

La 5 noiembrie 2023 s-au desfășurat alegerile locale generale. După ziua alegerilor, în perioada 7-9 noiembrie 2023, Comisia Electorală Centrală (în continuare – Comisia) a recepționat și examinat mai multe cereri din partea concurenților electorali prin care s-a solicitat renumărarea voturilor pentru funcția de primar sau de consilier local în anumite circumscripții electorale. Asupra acestora Comisia s-a pronunțat prin hotărâri. Ulterior, pe 10 noiembrie 2023, la Comisie au fost depuse alte 4 cereri care conțin solicitarea de renumărare a voturilor:

1) nr. CEC-7/10051 și nr. CEC-10096 din 10 noiembrie 2023 ale domnului Igor Munteanu, președintele Partidului Politic „Coaliția pentru Unitate și Bunăstare”, prin care se solicită renumărarea voturilor  în circumscripția electorală comunală Moscovei, raionul Cahul, fără a fi specificat pentru care funcție, precum și fără a fi indicate motivele de fapt și de drept în susținerea solicitării de renumărare a voturilor;

2) nr. CEC-7/10076 din 10 noiembrie 2023 a domnului Mihail Catană, candidat la funcția de primar al satului Ciucur-Mingir, raionul Cimișlia din partea Partidului Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”, prin care se solicită renumărarea buletinelor de vot pentru funcția de primar în circumscripția respectivă din motivul că diferența de voturi dintre candidatul plasat pe locul doi și cel pe locul trei este de 4 voturi;

3) nr. CEC-7/10097 din 10 noiembrie 2023 a doamnei Lidia Tentiuc, candidată la funcția de primar al satului Măgdăcești, raionul Criuleni din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova, prin care se solicită renumărarea voturilor în circumscripția Măgdăcești, raionul Criuleni pe motiv că datele prezentate de reprezentanții concurenților electorali diferă de cele preliminare publicate pe pagina Comisiei Electorale Centrale.

Totodată, Comisia reține că în procesul de examinare și procesare a cererilor de renumărare, inclusiv care conțineau solicitări diferite de către aceiași subiecți, precum și în legătură cu multitudinea acestora, au fost identificate ca depuse în zilele de 7 și, respectiv, 8 noiembrie 2023 două cereri, una semnată de domnul Eugeniu Cebotari, candidat la funcția de primar al orașului Vadul lui Vodă și la funcția de consilier în Consiliul orășenesc Vadul lui Vodă, municipiul Chișinău, din partea Blocului electoral „Ruslan Codreanu” și a doua semnată de doamna Maria Gînco, candidat la funcția de primar al comunei Vatici, raionul Orhei, din partea Partidului Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”.

Astfel, cererea domnului Eugeniu Cebotari a fost remisă la adresa de e-mail a Comisiei prin intermediul Consiliului electoral al circumscripției electorale orășenești Vadul lui Vodă  nr. 1/5 în data de 7 noiembrie, însă aceasta a fost identificată și procesată la 11 noiembrie 2023, fiind înregistrată sub nr. CEC-7/10152. Drept argument pentru renumărarea voturilor în circumscripția electorală orășenească Vadul lui Vodă, solicitantul invocă diferența mare dintre rezultatele obținute de candidații la funcția de primar și la cea de consilier din partea aceluiași concurent electoral - Blocul electoral „Ruslan Codreanu”.

Cu referire la cererea doamnei Maria Gînco înregistrată sub nr. CEC-7/9875 din 8 noiembrie, autoarea solicită dispunerea renumărării voturilor în secțiile de votare Vatici și Curchi din circumscripția electorală comunală Vatici nr. 25/35, raionul Orhei. În motivarea acesteia se invocă dezacordul față de rezultatele preliminare, precum și faptul că procesele-verbale au fost întocmite cu erori de către Biroul electoral al secției de votare Tabăra nr. 25/80 din aceeași circumscripție electorală, motiv pentru care ridică suspiciuni că au fost admise erori și în procesul de numărare a voturilor în secțiile numite.

Potrivit art. 44 alin. (4) din Codul administrativ nr. 116/2018, „Pentru desfășurarea cu celeritate a procedurii administrative, autoritatea publică este în drept să admită examinarea concomitentă a mai multor petiții depuse de mai mulți participanți la aceeași autoritate publică când, în baza raportului material-juridic dintre participanți, ele se află în conexiune prin pretențiile revendicate sau problemele comune și când există posibilitatea examinării lor în aceeași procedură și de aceeași autoritate publică. Fiecare participant participă în cadrul procedurii administrative în mod independent față de ceilalți participanți”.

În conformitate cu art. 80 alin. (1) din același cod, „În cazul în care drepturile sau interesele legitime, respectiv obligațiile care formează obiectul diferitor proceduri administrative inițiate în fața aceleiași autorități publice, au la bază aceeași situație de fapt sau același temei de drept, procedurile pot fi conexate, chiar dacă scopul lor este diferit”.

Astfel, pentru a asigura realizarea eficientă a procedurilor administrative, conform principiilor prevăzute la art. 28 și 29 din Codul administrativ nr. 116/2018, Comisia decide conexarea cererilor și examinarea lor într-o singură procedură administrativă.

II. Considerentele Comisiei Electorale Centrale

Examinând cererile formulate, prin prisma cadrului legal, Comisia reține următoarele aspecte de fapt și de drept.

În conformitate cu art. 85 alin. (3) din Codul electoral, în cazul dezacordului cu rezultatele preliminare ale votării, concurenții electorali pot solicita renumărarea voturilor. Renumărarea poate fi dispusă de către  Comisia Electorală Centrală, în cazul alegerilor și al referendumurilor locale, în condițiile capitolului XIII. Astfel, se constată că cererile vizate în prezenta hotărâre sunt depuse de subiecți care  au acest drept.

Potrivit art. 95 alin. (10) din Codul electoral, cererile privind renumărarea voturilor pot fi depuse în termen de 3 zile de la aducerea la cunoștința publică a rezultatelor preliminare ale votării.

Rezultatele preliminare ale alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023 au fost aduse la cunoștință publicului în data de 6 noiembrie 2023, ora 15:00. Respectiv, se constată că termenul limită de depunere a cererilor privind renumărarea voturilor a fost 9 noiembrie inclusiv.

Cu referire la necesitatea respectării termenelor aferente procedurilor electorale, Comisia face trimitere la Decizia de inadmisibilitate a Curții Constituționale nr. 12/2020, conform căreia: „Curtea reține că examinarea admisibilității după criteriul instituit de articolul 207 alin. (2) lit. d) din Codul administrativ, constituie o garanţie a aplicării principiului prevăzut de articolul 6 § 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind judecarea unei cauze în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părţilor, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluţionării unui proces. Curtea menționează că legislatorul nu a stabilit un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existenţa unor situaţii procesuale diferite”.

Astfel, realizarea procedurilor electorale se asigură prin succedarea într-o ordine firească a etapelor aferente care, fiecare, trebuie să se finalizeze în termenele prevăzute de lege. La stabilirea acestora s-a avut în vedere și posibilitatea formulării unor contestații, cereri în termene scurte, exacte și imperative.

Prin urmare, Comisia conchide că cererile nr. CEC-7/10051, nr. CEC-7/10076, nr. CEC-7/10096 și nr. CEC-7/10097, prin care se solicită renumărarea voturilor, sunt depuse peste termenul limită stabilit de legiuitor pentru desfășurarea respectivei proceduri.

Comisia reiterează că respectarea termenelor contribuie la construirea și menținerea credibilității procesului electoral, atunci când toți participanții sunt tratați în mod egal și echitabil.

În aceste circumstanțe, Comisia apreciază ca fiind nejustificată solicitarea de repunere în termen în cazul cererii nr. CEC-7/10076 din 10 noiembrie 2023, pe motivul prezentării certificatului medical ce ar atesta administrarea tratamentului ambulatoriu la data de 8 noiembrie, cu indicațiile medicale de a respecta regimul de odihnă. Corespunzător, având în vedere circumstanța invocată, autorul cererii era în drept să depună cererea de renumărare, inclusiv prin reprezentantul său, eventual în zilele de 7 sau 9 noiembrie 2023.

În privința cererilor nr. CEC-7/9875 din 8 noiembrie 2023 și nr. CEC-7/10152 înregistrată cu data de 11 noiembrie 2023, dar depusă în termenul legal stabilit, Comisia reține că acestea nu sunt suficient de argumentate și motivate. Autorii lor invocă dezacordul față de rezultatele votării, însă limitându-se doar la citarea prevederii de la art. 95 alin. (10) din Codul electoral, fără să prezinte probe pentru fundamentarea pretențiilor formulate, ori, în lipsa acestora, cererile îmbracă un caracter declarativ.

Prin urmare, Comisia apreciază critic temeiul invocat în cazul cererii nr. CEC-7/10152 înregistrată cu data de 11 noiembrie 2023, și anume diferența semnificativă dintre rezultatele voturilor valabile exprimate pentru candidații la funcția de primar și consilier local din aceeași circumscripție electorală, fiind însă desemnați din partea aceluiași concurent electoral. Existența diferenței în aceste cazuri se atestă în mai multe circumscripții, fiind un fenomen specific în condițiile înregistrării mai multor candidați și participării la votare pentru alegerea mai multor funcții elective. Rezultatele votării în aceste cazuri reprezintă exprimarea voinței alegătorilor, respectiv nu constituie temei de renumărare.

Cât privește cererea nr. CEC-7/9875 din 8 noiembrie 2023, Comisia reține că prin aceasta a fost invocat drept temei de renumărare pentru întreaga circumscripție comunală Vatici nr. 25/35 faptul admiterii unor erori în înscrierea datelor în procesul-verbal de numărare a voturilor, întocmit de Biroul electoral al secției de votare Tabăra nr. 25/80. Analizând circumstanțele invocate în raport cu materialele deținute, Comisia relevă că, de fapt, datele din procesul-verbal au fost contrapuse cu datele din Sistemul informațional automatizat de stat „Alegeri”, respectiv, datele preliminare au fost ajustate conform datelor finale din procesul-verbal de numărare a voturilor, or, cele din urmă au valoare juridică probatorie.

Corespunzător, conform datelor finale din procesul-verbal invocat, autorul cererii a obținut un număr mai mare de voturi valabil exprimate în raport cu cele reflectate conform datelor preliminare, motiv pentru care a fost stabilită organizarea turului doi de scrutin în această circumscripție electorală. Or, inițial, conform datelor preliminare, a fost declarat învingătorul la funcția de primar din comuna Vatici un alt concurent electoral. În consecință, prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1546/2023 „Cu privire la data desfășurării turului al doilea de scrutin pentru alegerea primarilor în unele circumscripții electorale municipale, orășenești, sătești (comunale)”, comuna Vatici a fost inclusă în lista localităților unde se va organiza turul al doilea de scrutin, conform rezultatelor: Dogocher Petru, candidat independent – 294 de voturi și Gînco Maria, candidat desemnat de Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” – 177 de voturi. În aceste circumstanțe, se relevă că procedura de renumărare a voturilor nu poate influența rezultatele stabilite privind organizarea turului doi de scrutin, conform hotărârii Comisiei nr. 1546/2023.

În conformitate cu art. 95 alin. (10) din Codul electoral, cererile privind renumărarea voturilor pot fi depuse în termen de 3 zile de la aducerea la cunoștința publică a rezultatelor preliminare ale votării. Comisia Electorală Centrală  […] dispune renumărarea voturilor dacă încălcările arătate în cerere sunt de natură să influențeze rezultatele alegerilor și, respectiv, distribuirea mandatelor. Se califică întemeiate cererile privind renumărarea voturilor în cazul stabilirii unei diferențe de până la 10% între voturile valabil exprimate pentru concurenții electorali […], precum și în cazul în care datele înscrise sau rectificările efectuate în procesele-verbale de numărare a voturilor pun la îndoială conformitatea și veridicitatea acestora.

Astfel, Comisia poate dispune renumărarea voturilor într-o secție ori circumscripție în situația în care se constată indubitabil, pe baza probelor administrate, că au fost comise erori sau neconcordanțe vădit ireparabile sau fapte incriminate, al căror efect a dus la influențarea rezultatelor și afectarea procesului de totalizare a voturilor.

Aceasta este importantă pentru a asigura un echilibru între protejarea drepturilor candidaților și prevenirea utilizării abuzive a exercițiului de renumărare a voturilor.

Suplimentar, admiterea solicitărilor de renumărare fără prezentarea unui probatoriu și indicarea expresă asupra presupuselor încălcări cu trimiterea la norma exactă pune în dificultate organele electorale care urmează să verifice cele invocate și, respectiv, să efectueze această procedură.

Mai mult, admisibilitatea unor astfel de solicitări, respectiv rezultatele renumărărilor sunt în măsură să afecteze drepturile electorale ale altor concurenți electorali, care, în lipsa unor cereri justificate și probe, vor întâmpina dificultăți în prezentarea propriilor argumente și materiale probatorii.

În final, echilibrul între protejarea drepturilor candidaților și prevenirea utilizării abuzive a procedurii de renumărare a voturilor este esențial pentru menținerea corectitudinii și transparenței procesului electoral. Renumărarea voturilor are scopul de a consolida încrederea în procesul electoral și de a proteja drepturile democratice ale alegătorilor și candidaților, oferind o cale legală de soluționare a disputelor referitoare la rezultatele alegerilor, iar Comisia are rolul de a lua decizii imparțiale și obiective în funcție de probele prezentate și existența dreptului lezat.

Pentru motivele arătate și în temeiul art. 32, 95 alin. (10), art. 97 alin. (2) pct. 2) lit. b) și 100 alin. (5) din Codul electoral nr. 325/2022, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ș t e:

  1. Se declară inadmisibile cererile nr. CEC-7/10051 și nr. CEC-10096 din 10 noiembrie 2023 ale domnului Igor Munteanu, președintele Partidului Politic „Coaliția pentru Unitate și Bunăstare”, nr. CEC-7/10076 din 10 noiembrie 2023 a domnului Mihail Catană, candidat la funcția de primar al satului Ciucur-Mingir, raionul Cimișlia și nr. CEC-7/10097 din 10 noiembrie 2023 a doamnei Lidia Tentiuc, candidată la funcția de primar al satului Măgdăcești, raionul Criuleni.
  2. Se resping ca neîntemeiate cererile nr. CEC-7/10152 din 11 noiembrie 2023 a  domnului Eugeniu Cebotari, candidat la funcția de primar al orașului Vadul lui Vodă și la funcția de consilier în Consiliul orășenesc Vadul lui Vodă, municipiul Chișinău și nr. CEC-7/9875 din 8 noiembrie a doamnei Maria Gînco, candidat la funcția de primar al comunei Vatici, raionul Orhei.
  3. Hotărârea se remite spre informare participanților la procedura administrativă.

4. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale și poate fi contestată în decurs de 3 de zile, fără respectarea procedurii prealabile, la Curtea de Apel Chișinău (adresă: str. Teilor, nr. 4, municipiul Chișinău). 

Președinta

Comisiei Electorale Centrale                                                                               Angelica CARAMAN

Chișinău, 14 noiembrie 2023

Nr. 1581