Nr. 4046 - cu privire la constituirea circumscripțiilor electorale pentru organizarea alegerilor locale noi din data de 6 septembrie 2020

  • 23.07.2020
  • 3265
  • 0

HOTĂRÂRE

cu privire la constituirea circumscripțiilor electorale pentru

organizarea alegerilor locale noi din data de 6 septembrie 2020

 

În vederea realizării prevederilor pct. 6 din Programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor de organizare şi desfăşurare a alegerilor locale noi pentru funcția de primar în unele localități din data de 6 septembrie 2020, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 3973 din 9 iunie 2020, precum şi în temeiul art. 18 alin. (2), art. 26 alin. (1) lit. c), art. 28 alin. (1) și art. 131 alin. (1) din Codul electoral nr. 1381/1997, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ş t e:

 

1. Se constituie circumscripțiile electorale de nivelul întâi pentru desfășurarea alegerilor locale noi pentru funcția de primar al comunei Târnova, raionul Dondușeni și satului Nucăreni, raionul Telenești stabilite pentru data de 6 septembrie 2020, după cum urmează:

- circumscripția electorală comunală Târnova nr. 13/21, raionul Dondușeni;

- circumscripția electorală sătească Nucăreni nr. 34/20, raionul Telenești.

2. Hotarele circumscripţiilor electorale vor corespunde hotarelor unităților administrativ-teritoriale, prevăzute de Legea nr. 764/2001 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova, cu modificările şi completările ulterioare.

3. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

 

Președintele

Comisiei Electorale Centrale                                                                                           Dorin CIMIL

 

Secretarul

Comisiei Electorale Centrale                                                                             Maxim LEBEDINSCHI

 

Chişinău, 23 iulie 2020

Nr. 4046