Nr. 3128 - cu privire la sesizarea nr. CEC-10RR/1 din 14 octombrie 2024

  • 19.10.2024
  • 723
  • 0

 

H O T Ă R Â R E

cu privire la sesizarea nr. CEC-10RR/1 din 14 octombrie 2024

 

            Doamna Corina Digore, reprezentanta participantului la referendumul republican constituțional din 20 octombrie 2024, Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” (în continuare  – PAS), a depus la Comisia Electorală Centrală o sesizare, înregistrată sub nr. CEC-10RR/1 din 14 octombrie 2024, cu privire la fapte ilegale admise în procesul electoral de către Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (în continuare – PCRM), participant la referendumul republican constituțional din 20 octombrie 2024, și de către domnul Vasile Tarlev, candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova, desemnat de Partidul Politic „Partidul Viitorul Moldovei”.

  1. Argumentele și cerințele autorului sesizării nr. CEC-10RR/1 din 14 octombrie 2024

În sesizare se arată că pe data de 14 octombrie 2024, în localitatea Băticeni, raionul Soroca, un grup de cetățeni au depistat materiale de publicitate electorală cu conținut propagandistic, contrar prevederilor legale. De asemenea, se arată că, potrivit specificației, afișele electorale reprezintă publicitate electorală tipărite la comanda PCRM de către tipografia S.R.L. „Căpățînă Print”, într-un tiraj de 500 000 exemplare.

Suplimentar, autorul relevă că afișele electorale ce aparțin PCRM sunt distribuite împreună cu afișele electorale ale candidatului la funcția de Președinte al Republicii Moldova, domnul Vasile Tarlev, desemnat de Partidul Politic „Partidul Viitorul Moldovei”. Consideră că se desprinde o legătură directă între acțiunile PCRM, în calitate de participant la referendum, și concurentul electoral, domnul Vasile Tarlev, de manipulare a opiniei publice în alegeri, instigare la ură și propagarea fricii în rândul populației.

În temeiul art. 1, 70, 102-104 din Codul electoral nr. 325/2022, art. 7 și 9 din Legea nr. 62/2022 cu privire la publicitate, pct. 7, 112, 115 din Regulamentul privind modul de furnizare, distribuire și difuzare a publicității politice, electorale și a mesajelor de interes public, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1155/2023, autorul sesizării solicită:

  1. examinarea în regim prioritar a prezentei sesizări;
  2. verificarea acțiunilor/faptelor PCRM (participant la referendum) și ale lui Vasile Tarlev (candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova), prin prisma finanțării campaniei electorale și reflectării corecte a acestora în rapoartele financiare și a respectării prevederilor legale privind publicitatea electorală;
  3. verificarea legăturilor, acțiunilor comune și concertate între PCRM și Vasile Tarlev, prin prisma respectării legislației electorale și finanțării campaniei electorale și reflectării corecte a acestora în rapoartele financiare;
  4. tragerea la răspundere a persoanelor responsabile de comiterea faptelor ilicite, cu aplicarea sancțiunilor corespunzătoare;
  5. interzicerea imediată a distribuirii afișajelor și publicității electorale semnalate;
  6. sesizarea imediată, dar nu mai târziu de 48 de ore din momentul constatării, a organelor procuraturii, Serviciului de Informații și Securitate sau organelor afacerilor interne despre acțiunile ce conțin elemente constitutive ale unei infracțiuni/contravenții privind organizarea și desfășurarea alegerilor sau finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, cu încălcarea prevederilor legii și dacă acțiunile propagandistice respective nu sunt promovate și finanțate de către un stat străin, atentând astfel la suveranitatea, independența și securitatea țării.

 

  1. Argumentele PCRM

Prin adresa nr. CEC-8/6289 din 16 octombrie 2024, Comisia Electorală Centrală a solicitat opinia PCRM asupra celor sesizate de către reprezentantul participantului la referendum PAS, doamna Corina Digore.

Potrivit referinței, înregistrate la Comisie sub nr. CEC-10RR/1/2R din 17 octombrie 2024, președintele PCRM, domnul Vladimir Voronin, solicită respingerea sesizării din motiv că sesizarea este lipsită de probe, precum și are un caracter speculativ.

Astfel, în partea ce vizează acuzația de colaborare dintre PCRM și candidatul la alegerile prezidențiale, domnul Vasile Tarlev, susține că cele invocate sunt lipsite de dovezi clare și concludente, or, potrivit art. 102 și 103 din Codul electoral nr. 325/2022, orice acuzație de încălcare a normelor electorale trebuie să fie susținută de dovezi și nu poate fi admisă doar pe baza suspiciunilor. În lipsa unor dovezi concludente, acuzațiile referitoare la o colaborare neregulamentară între PCRM și candidatul Vasile Tarlev rămân speculative și nu pot constitui o bază juridică pentru sancțiuni.

În partea ce vizează conținutul materialelor electorale și acuzația că acestea instigă la panică, fiind critică față de Uniunea Europeană și NATO (în continuare NATO), PCRM subliniază că aceste mesaje reprezintă opinia legitimă a partidului în contextului referendumului republican constituțional și sunt o formă de exercitare a dreptului la libertatea de exprimare, garantat de art. 32 din Constituția Republicii Moldova.

Consideră că art. 70 din Codul electoral nr. 325/2022 oferă concurenților electorali dreptul de a desfășura campanii electorale și de  exprima opinii în legătură cu referendumurile, iar mesajele PCRM sunt în conformitate cu dreptul constituțional la opinie liberă și nu conțin elemente care să încalce ordinea publică sau să provoace panică în rândul cetățenilor.

Mai susține că distribuirea afișelor și pliantelor de către PCRM s-a realizat în corespundere cu normele legale și plasate pe panouri alături de materialele electorale ale altor concurenți, respectând principiul echității și transparenței electorale.

De asemenea, potrivit referinței, cheltuielile pentru confecționarea materialelor electorale și distribuirea acestora au fost reflectate în rapoartele financiare ale participantului la referendum.

  1. Argumentele candidatului la funcția de Președinte al Republicii Moldova, domnul Vasile Tarlev, desemnat de Partidul Politic „Partidul Viitorul Moldovei”

Prin adresa nr. CEC-8/6288 din 16 octombrie 2024, Comisia a solicitat opinia candidatului la funcția de Președinte al Republicii Moldova, domnul Vasile Tarlev, asupra celor sesizate de către reprezentantul participantului la referendum, PAS, doamna Corina Digore.

 Potrivit referinței, înregistrate la Comisie sub nr. CEC-10RR/1/R din 17 octombrie 2024, domnul Vasile Tarlev califică sesizarea reprezentantului PAS în partea ce vizează distribuirea comună cu materialele PCRM drept neîntemeiată. Astfel, susține că materialele publicitare se afișează în locuri special amenajate, iar din conținutul fotografiilor anexate ca probe se relevă că materialele publicitare ale PCRM sunt afișate în comun cu pliante ale altor concurenți electorali.

În susținerea cererii de respingere a sesizării invocă prevederile art. 70 alin. (8) din Codul electoral nr. 325/2022, potrivit căruia răspunderea pentru conținutul materialelor electorale publicitare, difuzate sau publicate, o poartă concurentul electoral sau participantul la referendum, ale cui sunt materialele, care trebuie să corespundă cerințelor stabilite la art. 9 din Legea nr. 62/2022 cu privire la publicitate. Dat fiind că materialele electorale sunt ale PCRM, pretențiile de legalitate nu pot fi înaintate candidatului Vasile Tarlev.

  1. Aprecierea Comisiei Electorale Centrale

Potrivit art. 44 alin. (3) din Codul administrativ nr. 116/2018, autoritatea publică este obligată să atragă în procedura administrativă, din oficiu sau la cerere, persoanele ale căror drepturi pot fi afectate prin procedura administrativă.

De asemenea, conform art. 87-88 din același cod, autoritatea publică care examinează procedura administrativă se conduce de probele pe care le consideră necesare, conform dreptului discreționar, pentru investigarea stării de fapt, iar participanții la procedura administrativă sunt obligați să colaboreze în cadrul cercetării acestei stări.

Examinând sesizarea și materialele anexate, probatoriul colectat în cadrul procedurii administrative, inclusiv punctele de vedere ale participanților și părților implicate, Comisia relevă următoarele aspecte de fapt și de drept, esențiale pentru examinarea sesizării, inclusiv din perspectiva propriei competențe.

Din materialele atașate ca probă se desprind mai multe modele de afișe electorale cu textul „Uniunea Europeană înseamnă război; Uniunea Europeană însemnă Organizația Tratatului Atlanticului de Nord; Uniunea Europeană înseamnă distrugerea Constituției noastre; Uniunea Europeană înseamnă propagandă LGBT; Țara va pierde neutralitatea, suveranitatea și statalitatea; Moldovenii vor muri în punctele fierbinți sub steagurile NATO”. În caseta informativă aceasta cuprinde următoarea informație: „Publicitate electorală. Partidul Comuniștilor din RM. Tipărit de tipografia Căpățînă Print SRL, sediul str. Columna 170, Comanda nr. 242005, achitat din fondul electoral conform contract nr. 24/09/24 din 24.09.2024, factura nr. 98 din 25.09.2024. Tiraj 500000 ex.”

Relevăm că prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 2723/2024, PCRM a fost înregistrat în calitate de participant la referendumul republican constituțional din 20 octombrie 2024 cu opțiunea „NU”.

Potrivit art. 70 alin. (4) din Codul electoral nr. 325/2022, în programele electorale, în materialele de agitație electorală, în acțiunile de agitație electorală și în publicitatea electorală care vizează, într-un fel sau altul, grupurile de inițiativă, concurenții electorali și participanții la referendum nu pot fi utilizate imagini ce reprezintă culte religioase sau părți componente ale acestora, persoane oficiale străine, instituții de stat sau autorități publice de peste hotare, organizații internaționale, precum și atributele partidelor politice declarate neconstituționale. Se interzic combinarea de culori și/sau sunete care evocă simboluri ale altui stat, utilizarea materialelor în care apar personalități istorice de peste hotare, simbolistica unor state străine sau organizații internaționale sau imaginea unor persoane oficiale străine, dacă acestea duc la contestarea și defăimarea statului și a poporului, îndemnul la război de agresiune, la ură națională, rasială sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial, la violență publică, precum și alte manifestări ce atentează la regimul constituțional. Prin derogare, prevederile respective nu se aplică în cazurile ce vizează angajamentele asumate de Republica Moldova în baza acordurilor internaționale încheiate cu Uniunea Europeană.

Alin. (14) al aceluiași articol statuează că prevederile art. 70 din Codul electoral nr. 325/2022 se aplică în mod corespunzător și participanților la referendum.

Suplimentar, potrivit art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 62/2022 cu privire la publicitate, publicitatea trebuie să fie identificată fără ca consumatorul de publicitate să dețină cunoștințe speciale. Publicitatea trebuie să conțină informații ce corespund realității. Această prevedere nu aduce atingere practicilor publicitare curente şi legitime, ce constau în formularea unor afirmații exagerate sau care nu trebuie înțelese în sens literal.

Mai mult ca atât, alin. (3) al art. 7 din Legea nr. 62/2022 cu privire la publicitate interzice publicitatea înșelătoare sau publicitatea care poate provoca panică, poate instiga la violență sau la acţiuni periculoase, în măsură să prejudicieze sănătatea ori să amenințe securitatea oamenilor.

Cu referire la textul „Uniunea Europeană înseamnă război” din conținutul pliantului se impune a menționa că din punct de vedere istoric, din momentul creării Uniunii Europene în țările sale membre nu a avut loc niciun război.

Vizavi de textul „Uniunea Europeană însemnă Organizația Tratatului Atlanticului de Nord; Moldovenii vor muri în punctele fierbinți sub steagurile NATO” precizăm că nu toate țările membre ale Uniunii Europene sunt și membre ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, cum ar fi Austria, Cipru, Irlanda, Malta, Republica Cehă, Croația, or acestea reprezintă structuri internaționale distincte.

În partea ce vizează mesajele cu textul „Uniunea Europeană înseamnă distrugerea Constituției noastre”, „Țara va pierde neutralitatea, suveranitatea și statalitatea” se impune a menționa Avizul nr. 1 din 16 aprilie 2024 al Curții Constituționale a Republicii Moldova pe marginea proiectului de lege pentru modificarea Constituției prin referendum (aderarea la Uniunea Europeană), adoptat la sesizarea nr. 84c/2024 din 9 aprilie 2024 a unui grup de deputați.

Astfel, potrivit avizului, Curtea Constituțională a validat inițiativa de revizuire a Constituției Republicii Moldova prin referendum, menționând că aceasta corespunde limitelor materiale de revizuire stabilite de art. 142 alin. (1) și (2) din Constituția Republicii Moldova.

De asemenea, prin aviz, Curtea Constituțională constată că inițiativa de revizuire a Constituției nu afectează caracterul suveran, independent și unitar al statului Republica Moldova, impus de art. 1 alin. (1) din Constituție, nici statutul de neutralitate permanentă, prevăzut de art. 11 din Constituție.  Mai mult ca atât, potrivit pct. 25 din aviz, Curtea Constituțională subliniază că o eventuală accedere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană nu va submina supremația Constituției în sistemul de drept național, din perspectiva suveranității naționale. Normele constituționale nu-și vor pierde forța obligatorie sau nu-și vor modifica esența, tocmai datorită existenței articolului 8 din Constituție, care instituie principiul respectării cu bună-credință de către autoritățile naționale a obligațiilor internaționale pe care le are Republica Moldova. Tratatele constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte acte juridice cu caracter obligatoriu ale Uniunii Europene se vor încadra în categoria tratatelor internaționale pentru Republica Moldova, odată ce vor fi respectate exigențele constituționale ale semnării și ratificării lor. Republica Moldova va rămâne o entitate suverană, menținându-și dreptul de a denunța tratatele internaționale al căror membru nu mai dorește să fie, potrivit condițiilor stabilite de Convenția de la Viena privind dreptul tratatelor din 1969.

Totodată, potrivit Curții Constituționale, conținutul inițiativei de revizuire a Constituției nu presupune suprimarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale cetățenilor sau a garanțiilor acestora.

Potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 317/1994 cu privire la Curtea Constituțională, actele Curţii Constituţionale sunt acte oficiale şi executorii, pe întreg teritoriul ţării, pentru toate autorităţile publice şi pentru toate persoanele juridice şi fizice.

Așadar, analizând conținutul afișului electoral distribuit de către PCRM prin prisma Legii nr. 62/2022 cu privire la publicitate, art. 70 din Codul electoral nr. 325/2022 și Avizul nr. 1 din 16 aprilie 2024 al Curții Constituționale a Republicii Moldova, Comisia concluzionează că acesta nu poate fi considerat admisibil în campania electorală, fiind contrar normelor arătate supra.

Cu referire la argumentul PCRM, conform căruia conținutul materialului electoral reprezintă libertate de exprimare garantat de art. 32 din Constituția Republicii Moldova, Comisia reține prevederile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 64/2010 cu privire la libertatea de exprimare și ale art. 70 alin. (2) din Codul electoral nr. 325/2022, care dispun că exercițiul acestui drept poate fi supus unor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, ocrotirea sănătății sau protecția moralei, protecția reputației, apărarea drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești. Prin urmare, libertatea de exprimare, inclusiv în acțiuni de agitație electorală, nu reprezintă un drept absolut și poate fi supus unor restricții în măsura în care acesta contravine legislației și ordinii publice.

            Pentru examinarea cu plenitudine a sesizării, în temeiul pct. 32 din Regulamentul privind modul de furnizare, distribuire și difuzare a publicității politice, electorale și a mesajelor de interes public, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1155/2023, prin adresa nr. CEC-8/6286 din 16 octombrie 2024, Comisia Electorală Centrală a solicitat mostra afișelor electorale confecționate la comanda PCRM în baza contractului din 24 septembrie 2024, cu tirajul de 500 000 exemplare, precum și copia autentificată de pe contractul menționat.

            Prin răspunsul nr. CEC-7/17404 din 17 octombrie 2024, S.R.L. „Căpățînă Print” a prezentat materialele solicitate. Printre mostrele prezentate Comisiei se regăsește și un afiș electoral cu textul „Moldova e în pericol: Poporului îi va fi răpit pământul.”. Afișul electoral mai cuprinde și textul „Nici într-un caz nu trebuie să susținem tendințele ticăloase și înșelătoare ale Maiei Sandu și ale PAS”  prin care de fapt face referire la candidatul la funcția de Președinte al Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, desemnată de Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”. Se mai atestă că acestea nu conțin specificațiile de transparență, contrar art. 9 din Legea nr. 62/2022 cu privire la publicitate, precum și pct. 19 din Regulamentul privind modul de furnizare, distribuire și difuzare a publicității politice, electorale și a mesajelor de interes public, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1155/2023.

Totodată, Comisia a înregistrat sub nr. CEC-7/17398 din 17 octombrie 2024 sesizarea Direcției de poliție a mun. Chișinău, cu referire la materialul de agitație electorală executat de către S.R.L. „Căpățînă Print” la comanda PCRM cu textul „Moldova e în pericol: Poporului îi va fi răpit pământul.”, cu solicitarea examinării acesteia în limitele competenței materiale.

Examinând materialele prezentate de S.R.L. „Căpățînă Print”, sesizarea Direcției de poliție a mun. Chișinău în comun cu sesizarea reprezentantului PAS, doamna Corina Digore, în temeiul art. 80 alin. (1) din Codul administrativ nr. 116/2018, Comisia Electorală Centrală consideră admisibilă  conexarea procedurilor sesizărilor și se va pronunța asupra acestora prin prezenta hotărâre.

Astfel, cu referire la afișul electoral „Moldova e în pericol: Poporului îi va fi răpit pământul” Comisia constată că acesta, pe lângă publicitatea electorală în legătură cu referendumul, conține și apeluri/îndemnuri împotriva unui candidat la alegerile prezidențiale, în cadrul unui proces electoral în care PCRM nu este înregistrat în calitate de concurent electoral și nu dispune de dreptul de a desfășura agitație. 

În acest caz, se impune a menționa că alegerile prezidențiale și referendumul constituțional republican, stabilite pentru data de 20 octombrie 2024, reprezintă două tipuri de scrutine distincte, nefiind interdependente. Respectiv, pot să desfășoare agitație electorală pentru unul sau pentru ambele scrutine subiecții abilitați cu acest drept, obținut în urma înregistrării de organul electoral separat pentru fiecare tip de scrutin.

Așadar, PCRM, fiind înregistrat doar în calitate de participant la referendum, nu are calitatea de concurent electoral la alegerile prezidențiale, subsecvent nu poate desfășura agitație electorală la alegerile prezidențiale din 20 octombrie 2024 și nu poate utiliza resursele financiare din contul ”Fond electoral” destinat referendumului republican pentru alte destinații decât campania aferentă acestui scrutin. Or, potrivit art.56 alin. (6) din Codul electoral nr. 325/2022, toate mijloacele financiare aferente finanțării campaniei electorale vor fi gestionate prin intermediul contului ”Fond electoral”.

Având în vedere că, potrivit art. 70 alin. (3) din Codul electoral nr. 325/2022, campania electorală pentru referendumul republican constituțional și alegerile prezidențiale stabilite pentru data de 20 octombrie 2024 s-a încheiat la data de 18 octombrie 2024 și materialele electorale nu mai pot fi retrase, Comisia reține obligația pozitivă de a preveni pentru viitor încălcarea legislației electorale, dar și de a trage la răspundere subiecții electorali pentru încălcarea legislației electorale, dar și a actelor normative cu incidență în domeniul electoral. Or, potrivit art. 70 alin. (8) și (14) din Codul electoral nr. 325/2022, participantul la referendum, în calitate de furnizor al afișului electoral, poartă răspundere pentru conținutul materialelor electorale publicitare difuzate sau publicate.

În contextul celor arătate, se constată că materialul de agitație electorală „Moldova e în pericol: Poporului îi va fi răpit pământul.”, ce conține informații de agitație electorală împotriva unui concurent electoral, a fost confecționat și achitat din „Fondul electoral” al PCRM, în calitate de participant la referendumul republican constituțional din 20 octombrie 2024, iar subsecvent se constată utilizarea contrar destinației a mijloacelor din fondul electoral.

Prin urmare, pentru contracararea acțiunilor ce contravin regulilor de desfășurare a campaniei electorale, dar și de asigurare a utilizării conform destinației a mijloacelor financiare din „Fondul electoral”, în vederea atingerii scopului legitim de a fi respectate prevederile legale, în temeiul art. 102 alin. (2) lit. a) din Codul electoral nr. 325/2022, Comisia consideră justificată aplicarea sancțiunii avertismentului pentru desfășurarea acțiunilor de agitație electorală fără a avea calitatea de drept în acest sens, precum și încălcarea regulilor de finanțare. 

Totodată, Comisia relevă că, prin hotărârea sa nr. 3066 din 12 octombrie 2024 „Cu privire la supravegherea finanțării activităților participanților la referendumul republican constituțional din 20 octombrie 2024, la situația din 30 septembrie 2024”, PCRM i-a fost aplicată sancțiunea avertismentului pentru nerespectarea prevederilor art. 56 alin. (9) din Codul electoral nr. 325/2022 și  pct. 63 din Regulamentul privind finanțarea grupurilor de inițiativă și a campaniilor electorale, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1185/2023.

În acest caz, conform art. 102 alin. (4) din Codul electoral nr. 325/2022, Comisia Electorală Centrală aplică partidelor politice înregistrate în calitate de concurenți electorali sancțiunea complementară privind lipsirea de alocații de la bugetul de stat pentru o perioadă de la 2 luni până la un an doar în cazul aplicării repetate a sancțiunii sub formă de avertisment în cursul unei perioade electorale pentru încălcări privind finanțarea grupurilor de inițiativă și/sau a campaniei electorale.

Respectiv, în temeiul art. 102 alin. (4) din Codul electoral nr. 325/2022, Partidului Comuniștilor din Republica Moldova urmează să-i fie stabilită sancțiunea complementară de lipsire de alocații de la buget pentru 4 luni.

În partea ce vizează pretinsele acțiuni concertate de plasare a afișelor electorale de către PCRM și candidatul Vasile Tarlev, relevăm că plasarea afișelor se realizează în locurile special amenajate, stabilite de administrația publică locală în corespundere cu art. 70 alin. (10) din Codul electoral nr. 325/2022.

Din materialele atașate ca probă de către reprezentantul PAS se vede că pe panouri se regăsesc și materiale de agitație electorală ale altor concurenți electorali, decât cele ale candidatului Vasile Tarlev. Respectiv, materialul probator nu demonstrează și caracterul concludent al acțiunilor sesizate de plasare concertată a afișelor electorale de către PCRM și candidatul Vasile Tarlev, iar alte probe nu au fost prezentate. Din acest motiv, Comisia consideră necesar să respingă sesizarea pe acest capăt de cerere.

            Pentru motivele arătate și în temeiul art. 32, 70, 102 din Codul electoral nr. 325/2022, art. 44, 80, 87-88 din Codul administrativ nr. 116/2018, Legea nr. 62/2022 cu privire la publicitate, și în corespundere cu Regulamentul privind modul de furnizare, distribuire și difuzare a publicității politice, electorale și a mesajelor de interes public nr. 1155/2023, și Regulamentul privind finanțarea grupurilor de inițiativă și a campaniilor electorale, aprobat prin hotărârea Comisiei nr. 1185/2023, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ș t e:

  1. Se admite parțial sesizarea înregistrată sub nr. CEC-10RR/1 din 14 octombrie 2024 a reprezentantului participantului la referendumul republican constituțional din 20 octombrie 2024, Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” 
  2. Se respinge cererea în partea ce vizează acțiunile concertate ale Partidului Comuniștilor din Republica Moldova și candidatului la funcția de Președinte al Republicii Moldova, domnul Vasile Tarlev, la plasarea materialelor de agitație electorală.
  3. Se aplică Partidului Comuniștilor din Republica Moldova sancțiunea avertismentului pentru încălcarea prevederilor art. 70 din Codul electoral nr. 325/2022, art. 7 și 9 din Legea nr. 62/2022 cu privire la publicitate și pct. 19 din Regulamentul privind modul de furnizare, distribuire și difuzare a publicității politice, electorale și a mesajelor de interes public, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1155/2023.
  4. Se aplică Partidului Comuniștilor din Republica Moldova sancțiunea avertismentului pentru utilizarea contrar destinației a mijloacelor din contul „Fond electoral”, respectiv încălcarea pct. 64 din Regulamentul privind finanțarea grupurilor de inițiativă și a campaniilor electorale, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1185/2023.
  5. Se aplică Partidului Comuniștilor din Republica Moldova sancțiunea complementară de privare de alocații pe un termen de 4 luni, începând cu luna noiembrie 2024.
  6. Hotărârea se remite Inspectoratului General al Poliției pentru constatarea și examinarea acțiunilor prin prisma art. 50 alin. (2) din Codul contravențional nr. 218/2008 pentru încălcarea art. 70 din Codul electoral nr. 325/2022, art. 7 și 9 din Legea nr. 62/2022 cu privire la publicitate și pct. 19 din Regulamentul privind modul de furnizare, distribuire și difuzare a publicității politice, electorale și a mesajelor de interes public, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1155/2023.
  7. Hotărârea se aduce la cunoștință participanților la procedura administrativă.
  8. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale și poate fi contestată în decurs de 3 de zile, fără respectarea procedurii prealabile, la Curtea de Apel Chișinău (adresă: str. Teilor, nr. 4, mun. Chișinău). 

 

Președinta

Comisiei Electorale Centrale                                                                        Angelica CARAMAN

 

Chișinău, 19 octombrie 2024

Nr. 3128