Numărul de alegători în cele 9 localități din țară unde vor avea loc alegeri locale noi și parțiale este de 10 767

  • 26.04.2024
  • 647
  • 0

Comisia Electorală Centrală prezintă informații despre numărul de alegători în cele 9 localități din țară unde, la 19 mai 2024, vor avea loc alegeri locale noi și alegeri parțiale pentru funcția de primar și de consilier în consiliul local.

Astfel, potrivit datelor din Registrul de Stat al Alegătorilor, conform situației din 19 aprilie curent, numărul total al cetățenilor cu drept de vot este de 10 767

Nr.

Localitatea

Număr alegători (05.04.24)

Număr alegători

(12.04.24)

Număr alegători

(19.04.24)

Număr alegători

(26.04.24)

1.

Sagaidac, raionul Cimișlia

1 845

1 845

1 845

1 845

2.

Tîrnova, raionul Dondușeni

2 893

2 892

2 891

2 893

3.

Hănăsenii Noi, raionul Leova

851

851

850

850

4.

Bucovăț, raionul Strășeni

1 367

1 367

1 367

1 366

5.

Cairaclia, raionul Taraclia

1 468

1 469

1 469

1 470

6.

Cealîc, raionul Taraclia

747

747

747

747

7.

Cotovscoe, UTA Găgăuzia

752

752

752

752

8.

Chioselia Rusă, UTA Găgăuzia

596

596

596

595

9.

Salcia, raionul Taraclia

249

249

249

249

10.

Total

10 768

10 768

10 766

10 767

 

Alegătorii care și-au stabilit domiciliul în una din localitățile sus menționate după data de 19 februarie 2024, nu vor putea vota la alegerile locale noi și cele parțiale din 19 mai 2024. Codul electoral prevede că, în cazul alegerilor locale, termenul înregistrării domiciliului sau reședinței temporare nu poate fi mai mic de 3 luni până la data primului tur de scrutin.

Amintim că, pe data de 19 mai 2024 vor avea loc alegeri locale noi pentru o nouă componență a consiliilor locale în localitățile Cairaclia și Salcia, raionul Taraclia, Chioselia Rusă și Cotovscoe din UTA Găgăuzia, dar și pentru alegerea primarului în comuna Tîrnova, raionul Dondușeni, orașul Bucovăț, raionul Strășeni, satul Sagaidac, raionul Cimișlia și comuna Hănăsenii Noi, raionul Leova.

Totodată, în aceeași zi, vor avea loc alegeri parțiale pentru funcția de primar în localitățile Chioselia Rusă și Cotovscoe din UTA Găgăuzia, precum și alegeri parțiale pentru o nouă componență a consiliului local al comunei Cealîc, raionul Taraclia.

Toate informațiile despre alegerile locale noi și parțiale din 19 mai 2024 le puteți găsi pe pagina web oficială a Comisiei www.cec.md, rubrica „Alegeri locale noi din 19.05.24”.