Nr. 3130 - cu privire la centralizarea rezultatelor votării la alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 20 octombrie 2024 și organizarea celui de-al doilea tur de scrutin

  • 23.10.2024
  • 838
  • 0

HOTĂRÂRE

cu privire la centralizarea rezultatelor votării la alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 20 octombrie 2024 și organizarea celui de-al doilea tur de scrutin

 

În baza proceselor-verbale și a rapoartelor birourilor electorale ale secțiilor de votare privind rezultatele numărării voturilor, precum și a proceselor-verbale cu privire la centralizarea rezultatelor votării la alegerea Președintelui Republici Moldova din data de 20 octombrie 2024, întocmite de consiliile electorale de circumscripție, Comisia electorală Centrală a centralizat rezultatele votării pe țară. În corespundere cu acestea, niciunul dintre candidații la funcția de Președinte al Republicii Moldova nu a întrunit cel puțin jumătate din voturile alegătorilor care au participat la votare în primul tur de scrutin.

În temeiul art. 27, 32, 85, 143, 145 şi 146 din Codul electoral nr. 325/2022, Comisia Electorală Centrală hotărăşte:

 

  1. Se aprobă, conform anexei nr. 1, procesul-verbal privind centralizarea rezultatelor votării la alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 20 octombrie 2024.
  2. Se organizează în data de 3 noiembrie 2024 turul doi al alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova pentru primii doi candidați stabiliți în ordinea descreșterii numărului de voturi obținute în primul tur.

3. În buletinul de vot pentru turul doi de scrutin vor fi înscriși doi candidații care au obținut cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin, după cum urmează:

SANDU Maia, desemnată de Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”, care a obținut 656 852 voturi;

STOIANOGLO Alexandr, desemnat de Partidul Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”, care a obținut 401 215 voturi.

4. Se aprobă textul şi modelul buletinului de vot pentru turul al doilea de scrutin din 3 noiembrie 2024, conform anexei nr. 2.

Buletinul de vot va conține 2 patrulatere, având lungimea de 120 mm și lățimea de 140 mm.

5. Buletinele de vot tipărite pentru turul al doilea de scrutin din 3 noiembrie 2024 vor conține elementele prevăzute în hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 2950 din 25 septembrie 2024 „Cu privire la aprobarea modelului și textului buletinului de vot pentru alegerile Președintelui Republicii Moldova din 20 octombrie 2024”, aplicate în modul corespunzător.

6. Buletinele de vot pentru cel de-al doilea tur de scrutin se vor tipări conform tirajului stabilit prin hotărârile Comisiei Electorale Centrale nr. 2999 din 2 octombrie 2024 „Cu privire la stabilirea tirajului buletinelor de vot pentru secțiile de votare din străinătate pentru referendumul republican constituțional și alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 20 octombrie 2024” și nr. 3005 din 3 octombrie 2024 „Cu privire la stabilirea tirajului buletinelor de vot ce sunt folosite la referendumul republican constituțional și alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 20 octombrie 2024”, inclusiv ținând cont de prevederile hotărârii Comisiei Electorale Centrale nr. 3022 din 7 octombrie 2024 „Cu privire la hotărârea nr. 17 din 3 octombrie 2024 a Consiliul electoral al circumscripției electorale pentru secțiile de votare constituite în străinătate nr. 38”.

7. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale și poate fi contestată în decurs de 3 zile, fără respectarea procedurii prealabile, la Curtea de Apel Chișinău (adresa: str. Teilor, nr. 4, mun. Chișinău).

 

Președinta

Comisiei Electorale Centrale                                                                                     Angelica CARAMAN

 

Chișinău, 23 octombrie 2024

Nr. 3130

 

Anexa nr. 1

la hotărârea Comisiei Electorale Centrale

nr. 3130  din 23 octombrie 2024

 

 

PROCESUL-VERBAL

privind centralizarea rezultatelor votării la alegerile pentru funcția

de Președinte al Republicii Moldova din 20 octombrie 2024

 

 

În temeiul art. 27, 85 şi 145 din Codul electoral nr. 325/2022, Comisia Electorală Centrală a stabilit:

 

a) numărul de alegători înscriși în listele electorale de bază

2 710 856

b) numărul de alegători înscriși în listele electorale suplimentare 

312 650

c) numărul de alegători care au primit buletine de vot

1 564 758

d) numărul de alegători care au participat la votare

1 564 495

e) diferența dintre numărul buletinelor de vot primite de alegători și numărul alegătorilor care au participat la votare

263

f) numărul buletinelor de vot declarate nevalabile

 

18 464

g) numărul de voturi valabil exprimate pentru fiecare concurent electoral

STOIANOGLO ALEXANDR

PARTIDUL POLITIC

„PARTIDUL SOCIALIŞTILOR DIN REPUBLICA MOLDOVA”

401 215

SANDU MAIA

PARTIDUL POLITIC „PARTIDUL ACȚIUNE ȘI SOLIDARITATE”

656 852

USATÎI RENATO

PARTIDUL POLITIC „PARTIDUL NOSTRU”

213 169

TARLEV VASILE

PARTIDUL POLITIC PARTIDUL PENTRU VIITORUL MOLDOVEI

49 316

VLAH IRINA

CANDIDAT INDEPENDENT

83 193

CHICU ION

PARTIDUL POLITIC

„PARTIDUL DEZVOLTĂRII ŞI CONSOLIDĂRII MOLDOVEI”

31 797

NĂSTASE ANDREI

CANDIDAT INDEPENDENT

9 946

ŢÎCU OCTAVIAN

BLOCUL ELECTORAL „ÎMPREUNĂ”

14 326

FURTUNĂ VICTORIA

CANDIDAT INDEPENDENT

68 778

ULIANOVSCHI TUDOR

CANDIDAT INDEPENDENT

7 995

MORARI NATALIA

CANDIDAT INDEPENDENT

9 444

 

h) numărul total de voturi valabil exprimate

1 546 031

 

 

Președinta

Comisiei Electorale Centrale

_____________________

Angelica CARAMAN

Vicepreședintele

Comisiei Electorale Centrale

_____________________

Pavel POSTICA

Secretara

Comisiei Electorale Centrale

_____________________

Dana MUNTEANU

Membrii Comisiei Electorale Centrale:

_____________________

Tatiana BARBUROŞ

 

_____________________

Mircea CATÎRĂU

 

_____________________

Vadim FILIPOV

 

_____________________

Rita LEFTER-SIMAȘCO

 

_____________________

Vasile POSTOLACHE

 

_____________________

Teodora VANGHELII

 

 

 

 

 

 

Anexa nr. 2

la hotărârea Comisiei Electorale Centrale

nr. 3130 din 23 octombrie 2024