Nr. 2518 - cu privire la atribuirea unor mandate de consilieri în Consiliul sătesc Nicoreni, raionul Drochia

  • 10.05.2024
  • 153
  • 0

HOTĂRÂRE

cu privire la atribuirea unor mandate de consilieri

în Consiliul sătesc Nicoreni, raionul Drochia

 

Comisia Electorală Centrală a recepționat cererile de demisie ale consilierilor Podcovali Eduard ales pe lista Partidului Politic „Partidul Socialiştilor din Republica Moldova”, Armaş Iurie ales pe lista Partidului Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” și Ataman Tatiana aleasă pe lista Partidului Liberal în Consiliul sătesc Nicoreni, raionul Drochia, precum și documentele necesare atribuirii mandatelor de consilier următorilor candidați supleanți.

Conform documentelor electorale pe care le deține Comisia Electorală Centrală, mandatele de consilier în Consiliul sătesc Nicoreni le revin candidaților supleanți Guţul Ivan de pe lista Partidului Politic „Partidul Socialiştilor din Republica Moldova”, Ciobanu Alexei de pe lista Partidului Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” și Gaidău Mihail de pe lista Partidului Liberal, confirmate prin hotărârea nr. 38 din 23 noiembrie 2023 a Consiliului electoral al circumscripției electorale sătești Nicoreni nr. 14/16. La adoptarea hotărârii privind atribuirea mandatelor, Comisia reține declarația de refuz a candidatului supleant Ciobanu Valentina de pe lista Partidului Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”.

În temeiul art. 25 lit. q) și r), 32 și 172 alin. (12) din Codul electoral nr. 325/2022, art. 10 alin. (1), 164 alin. (1) și 165 alin. (1) din Codul administrativ nr. 116/2018, art. 5 alin. (2) lit. h) şi alin. (3) din Legea nr. 768/2000 privind statutul alesului local şi în conformitate cu pct. 28 lit. h), 29, 38, 45 lit. b) și 46 lit. a) și c) din Regulamentul cu privire la procedura de confirmare a legalității alegerilor, validarea şi atribuirea mandatelor de primar şi de consilier, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1104/2023, Comisia Electorală Centrală hotărăște:

 

1. Se ridică, în baza cererilor de demisie, mandatele consilierilor Podcovali Eduard ales pe lista Partidului Politic „Partidul Socialiştilor din Republica Moldova”, Armaş Iurie ales pe lista Partidului Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” și Ataman Tatiana aleasă pe lista Partidului Liberal în Consiliul sătesc Nicoreni, raionul Drochia.

2. Se atribuie mandatele de consilier în Consiliul sătesc Nicoreni, raionul Drochia, candidaților supleanți Guţul Ivan de pe lista Partidului Politic „Partidul Socialiştilor din Republica Moldova”, Ciobanu Alexei de pe lista Partidului Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” și Gaidău Mihail de pe lista Partidului Liberal.

3. Se preavizează consilierii Guţul Ivan, Ciobanu Alexei și Gaidău Mihail asupra obligației de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariției acesteia.

4. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei și poate fi contestată în decurs de 30 de zile de la comunicare prin depunerea cererii prealabile la Comisia Electorală Centrală (adresă: Republica Moldova, MD-2012, mun. Chișinău, str. Vasile Alecsandri, nr. 119, e-mail: info@cec.md).

 

Secretara

Comisiei Electorale Centrale                                                                     Dana MUNTEANU

 

Chișinău, 10 mai 2024

Nr. 2518