Numărul total de alegători înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor la etapa încheierii procedurii de actualizare a listelor electorale este de 3 287 140

  • 08.10.2020
  • 4205
  • 0

Comisia Electorală Centrală (CEC) anunță că, la momentul de finalizare a procedurii de actualizare a listelor electorale, în Registrul de Stat al Alegătorilor sunt înscriși 3 287 140 cetățeni cu drept de vot.

Din numărul total de alegători: 

  • 2 798 306  sunt atribuiți pe unități administrativ-teritoriale de nivelul II din țară;
  • 232 631 - nu au înregistrare la domiciliu sau reședință, inclusiv cei care au emigrat autorizat peste hotarele țării;
  • 256 203 - cetățenii cu drept de vot care au domiciliu înregistrat în unităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului, aflate provizoriu în afara controlului suveran al autorităților constituţionale ale Republicii Moldova.

Codul electoral prevede că, la această etapă, are loc tipărirea listelor electorale de bază, care se transmit de către CEC autorităţilor administraţiei publice locale cu cel puţin 22 de zile înainte de ziua alegerilor, în 3 exemplare. Două exemplare ale listelor se transmit imediat biroului electoral al secţiei de votare, iar un exemplar se păstrează la primărie.

 Alegătorii sunt invitați să verifice corectitudinea înscrierii datelor din listele electorale atât la biroul electoral al secției de votare care corespunde domiciliului sau reședinței valabile, cât și pe pagina web oficială a Comisiei, accesând butonul „Verifică-te în Registrul de Stat al Alegătorilor” sau direct pe liste.cec.md, selectând regiunea, localitatea și secția de votare la care sunt arondați.

 Atragem atenția că modificări în listele electorale pot fi solicitate cel târziu în ziua precedentă zilei alegerilor, adică până pe 31 octombrie, inclusiv.

Nr. de ordine Denumire U.T.A Nr. de alegători
1 r-n ANENII NOI 68975
2 r-n BASARABEASCA 23979
3 mun. BĂLŢI 102773
4 r-n BRICENI 60615
5 r-n CAHUL 98402
6 r-n CANTEMIR 49515
7 r-n CĂLĂRAŞI 60873
8 r-n CĂUŞENI 72035
9 mun. CHIŞINĂU 638282
10 r-n CIMIŞLIA 49512
11 r-n CRIULENI 59202
12 r-n DONDUŞENI 32544
13 r-n DROCHIA 68725
14 r-n DUBĂSARI 28956
15 r-n EDINEŢ 63684
16 r-n FĂLEŞTI 70687
17 r-n FLOREŞTI 70147
18 r-n GLODENI 46573
19 r-n HÎNCEŞTI 98563
20 r-n IALOVENI 84766
21 r-n LEOVA 42555
22 r-n NISPORENI 53275
23 r-n OCNIŢA 40240
24 r-n ORHEI 99333
25 r-n REZINA 38091
26 r-n RÎŞCANI 52528
27 r-n SÎNGEREI 69995
28 r-n SOROCA 77686
29 r-n STRĂŞENI 76374
30 r-n ŞOLDĂNEŞTI 32604
31 r-n ŞTEFAN VODĂ 56641
32 r-n TARACLIA 34204
33 r-n TELENEŞTI 55414
34 r-n UNGHENI 89667
35 UTA GĂGĂUZIA 130891
Total alegători incluși în liste electoral 2798306
36 UTA UTA Transnistria 256203
37 Fără Reședință/Domiciliu 232631
Total alegatori în RSA 3287140