Comisia Electorală Centrală prezintă datele preliminare privind alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021

  • 11.07.2021
  • 4290
  • 0

Comisia Electorală Centrală anunță că la ora 21.00 s-au închis toate secțiile de votare deschise pe teritoriul Republicii Moldova. Conform situației de până la ora 22:00 și-au încheiat activitatea și secțiile de votare din Federația Rusă, România, Ucraina, Belarus, Bulgaria, Turcia, Grecia, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania și alte state din Europa Centrală. Au rămas deschise încă 35 secții de votare.

Primele rezultate preliminare ale alegerilor parlamentare anticipate indică o participare de circa 1,47 mln de alegători. Prezența la urne la aceste alegeri este de circa 48 la sută. În secțiile din străinătate s-au prezentat la urne peste 205 mii de alegători. În cele 41 secții de votare constituite pentru cetățenii cu drept de vot din localitățile din stânga Nistrului au votat circa 30 mii de alegători.

În conformitate cu prevederile legislației electorale, biroul electoral al secției de votare vor transmite consiliului electoral de circumscripție documentele și materialele electorale nu mai târziu de 18 ore după anunțarea închiderii secției de votare.

La rândul său, Consiliul electoral de circumscripție va prezenta Comisiei procesele-verbale cu privire la totalizarea rezultatelor alegerilor, documentele și materialele electorale în termen de 48 de ore după închiderea secțiilor de votare. Ulterior, Comisia va totaliza rezultatele scrutinului în termen de 5 zile, ulterior va prezenta Curții Constituționale documentele stabilite de Codul electoral și lista deputaților aleși.

Mâine, la ora 10.00, în cadrului unui briefing, CEC va comunica bilanțul preliminar privind totalizarea rezultatelor alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021.

Atenționăm că informațiile prezentate despre rezultatele preliminare ale scrutinului de azi poartă un caracter preliminar până la prezentarea, la CEC, a documentelor electorale în original.